Macroeconomie

Boloş, despre execuţia bugetară în 2023: Calculele ne arată că stăm mult mai bine; sub 5,7% deficit bugetar

România ar putea încheia anul 2023 cu un deficit bugetar sub 5,7%, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, într-o conferinţă de presă.

“Deficitul bugetar estimat era de 5,9%. Calculele ne arată că stăm mult mai bine, sub 5,7%, ca să spun aşa. Dar aveţi răbdare. În conferinţa de presă următoare o să vă prezint şi datele din contul de execuţie bugetară, pentru că ne apropiem de final pe partea de regularizări pe care le avem de făcut, astfel încât să nu vă dau cifre care bântuie după aceea”, a spus Boloş, potrivit Agerpres.

Întrebat de ce va fi diferit acest an faţă de 2023 şi de ce ar avea încredere în România partenerii internaţionali, Marcel Boloş a menţionat că trei lucruri vor fi diferite în 2024.

“Intrarea în vigoare a noii Legi privind măsurile fiscal-bugetare. Să nu uităm, este Legea 296/2023 care a avut o intrare în vigoare cu data de 1 noiembrie, când facilităţile privind CASS-ul la IT, construcţii, industria agroalimentară au fost eliminate şi, de asemenea, a avut loc creşterea salariului minim pe economie. După care, a doua intrare în vigoare este cu data de 1 ianuarie, cu actualizarea accizelor sau introducerea accizelor pentru băuturile care conţin zahăr sau Taxa pe Valoarea adăugată pentru produsele cu un conţinut de zahăr mai mare de 10 grame la 100 de miligrame. Deci, acesta sunt cu intrare în vigoare cu data de 1 ianuarie. Şi, sigur, mai avem partea de impozit minim pe cifra de afaceri şi componentele de măsuri care au fost luate pentru microîntreprinderi. Aceasta este prima modificare sau, să zicem, situaţie pe care o avem diferită faţă de anul 2023. După aceea, avem a doua componentă, combaterea evaziunii fiscale. Să nu uităm că avem, pe lângă măsurile care privesc sancţionarea faptelor de natură contravenţională în domeniul evaziunii fiscale, şi proiectul de lege care aşteaptă controlul Curţii Constituţionale cu sporul de pedepse împreună cu sancţionarea drastică a celor care săvârşesc fapte de evaziune fiscală în domeniul TVA”, a răspuns ministrul.

Potrivit acestuia, al treilea lucru diferit în 2024 vizează veniturile din digitalizare, respectiv modulul eTransport şi declaraţia de transport, eFactura şi implementarea scannerelor în vămi. În acest sens, şeful de la Finanţe a anunţat că miercuri va face o vizită la Autoritatea Vamală Română, pentru a discuta în detaliu despre scannerele din vămi şi eSigiliul electronic al mărfurilor.

În plus, Marcel Boloş a susţinut că 2024 nu este “un moment foarte potrivit pentru a discuta despre impozitul progresiv”.

“Impozitul progresiv are perioadele lui în care poate fi introdus, dar, fiindcă suntem într-o perioadă în care România şi românii au nevoie de sprijin şi o duc destul de greu, nu cred că e un moment foarte potrivit pentru a discuta despre impozitul progresiv. Dar acesta, repet, este punctul meu de vedere, ca profesor de finanţe. Mai departe, ceea ce ţine de doctrinele partidelor… nu mă băgaţi, că nu intru în acest joc”, a adăugat el.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

8 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

9 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More