Afaceri

Boloş: Guvernul a aprobat acordarea de granturi de 300 milioane de euro pentru patru domenii din economia românească

Guvernul a aprobat vineri acordarea de granturi în valoare 300 milioane lei, pentru patru domenii din economia României, respectiv industria alimentară, acvacultură, piscicultură şi agricultură, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

“Una dintre cele mai importante decizii şi aşteptate în acelaşi timp, care face parte din pachetul de măsuri economico-sociale “Sprijin pentru România” este cea referitoare la acordarea de granturi pentru capital de lucru pentru patru domenii mari din economia românească. Este vorba despre industria alimentară, acvacultură, piscicultură şi agricultură. S-a aprobat astfel o valoare totală a acestor granturi de 300 milioane de euro”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, granturile sunt dezvoltate pe două măsuri. Conform primei măsuri, de microgranturi, o sumă 5.000 de euro urmează a fi acordată pentru microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care desfăşoară activitate în cele patru domenii menţionate. Bugetul total aferent acestei măsuri este de 50 de milioane de euro şi se estimează un număr de peste 10.000 de beneficiari.

A doua măsură este reprezentantă de granturile pt capital de lucru, cu un buget de 250 milioane de euro. Se vor acorda granturi în valoare de 15% din cifra de afaceri pentru întreprinderile mici şi pentru întreprinderile mijlocii, dar nu mai mult de 120.000 de euro. Numărul estimat de beneficiari este 10.000.

Ministrul Investiţiilor a făcut referire şi la tipurile de cheltuieli care pot fi suportate din aceste granturi, fiind şi specific sezonului pentru activităţi în agricultură.

“Discutăm pe partea de cheltuieli pe care o au cu materia primă, stocurile de materii prime, cum le spunem noi, în terminologia aceasta de specialitate, ceea ce înseamnă achiziţia de combustibil – se încadrează de asemenea, în categoria acestor cheltuieli, deci tot ceea ce cuprinde ca şi parte de cheltuială pentru partea curentă. Este un sprijin mult aşteptat, mai ales, cum spuneam că este specific sezonului de lucrări din agricultură. Vine şi pe fondul creşterii preţurilor, atât la ceea ce înseamnă partea de îngrăşăminte, dar şi partea de combustibil necesar pentru executarea lucrărilor de primăvară, deschiderea apelului pentru cei care sunt interesaţi. Pentru microgranturi ne-am fixat data de 27 mai 2022, iar pentru granturi, pentru capital de lucru, ne-am fixat data de 26 mai 2022”, a subliniat Marcel Boloş.

El a precizat că schema de ajutor de stat a fost pre-notificată la Comisia Europeană.

“Sperăm că vom beneficia de suportul, ca de fiecare dată, a Comisiei Europene ca să se poată emite decizia de aprobare a schemei de ajutor de stat. Vreau, în mod special, să mulţumesc colegilor de la Ministerul Agriculturii, dar şi de la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului care au colaborat cu Ministerul Fondurilor pentru ca proiectul de ordonanţă de urgenţă să poată fi analizat şi aprobat astăzi în şedinţa de Guvern. Este, cum spuneam, măsura aşteptată de lucrătorii din agricultură, peste 20.000 de beneficiari. Sperăm sa fie o infuzie de capital, astfel încât să sprijinim cu adevărat munca grea care se derulează şi se desfăşoară în această perioadă de timp pentru ceea ce înseamnă lucrările specificie din agricultură”, a adăugat Marcel Boloş.

Articole recente

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

44 de minute ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

50 de minute ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

54 de minute ago

Nicuşor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

58 de minute ago

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială (surse)

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială, au precizat, miercuri, surse politice, pentru…

o oră ago

Trump impune Indiei taxe vamale de 25%, plus o penalitate pentru comerţul cu Rusia

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite vor impune taxe vamale de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More