Macroeconomie

Boloş: România are termen până la 30 aprilie să depună la Bruxelles documentele finale privind modificarea PNRR

România are ca termen data de 30 aprilie pentru transmiterea către Comisia Europeană a documentelor finale privind modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

“30 aprilie este termenul de transmitere a documentelor finale. Avem cele patru lucruri pe care le-am mai menţionat – reducerea de grant, ajustarea preţului la investiţii ca urmare a creşterii costului la materiale şi manoperă, avem adăugarea capitolului REPower EU şi capitolul de circumstanţe obiective unde se încadrează plafonul de 9,4% din PIB (privind cheltuielile cu pensiile – n.r.). Ce vreau să spun este că este prima şi ultima noastră şansă de modificare a PNRR-ului pentru a răspunde, să zicem, cerinţelor de implementare până în august 2026. Dacă, să zicem, uităm vreo un jalon sau o ţintă care am vrea să o modificăm ulterior va fi, practic, aproape imposibil”, a explicat Boloş, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a fost întrebat dacă România a transmis la Bruxelles documentele în care se regăsesc elementele de renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit Agerpres.

View Comments

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More