Comunicate de presa

Bolt susține Maratonul de Vaccinare din București prin reduceri de 50%

Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, sprijină Maratonul de Vaccinare de la București acordând 50% reducere la cursele către și de la cele două centre de vaccinare, pe toată durata maratonului, zi și noapte, indiferent de oră, potrivit unui comunicat de presă.

Maratonul începe astăzi, la ora 16:00, și se va încheia luni, la ora 08:00. Acesta va avea loc la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti și la el vor participa aproximativ 1.200 de voluntari (medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi la Medicină). Pentru acest demers au fost amenajate 50 de cabinete de vaccinare, iar imunizarea se face fără programare, non stop, cu serul de la Pfizer.

Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat: „Încă de la începutul pandemiei sănătatea șoferilor parteneri și a utilizatorilor noștri a fost pe primul loc. Tocmai din acest motiv ne alăturăm acestei inițiative pe care o susținem prin mijloacele care ne sunt accesibile. Credem că imunizarea colectivă este singura variantă prin intermediul căreia ne putem relua activitățile și putem ajunge mai aproape de punctul în care vom putea spune că am învins pandemia. Încurajăm oamenii să meargă să se vaccineze, mai ales acum când acest lucru se poate realiza foarte ușor.”

Întreaga flotă de mașini Bolt va sta la dispoziția bucureștenilor, cu tarife reduse, 24/24 h în acest weekend, pentru a-i transporta spre și de la centrele de vaccinare. Pentru a beneficia de reducere, utilizatorii trebuie să selecteze ca destinație centrul de vaccinare dorit: Biblioteca Națională sau Sala Palatului. De asemenea, vor beneficia de reducere și la plecarea din cele două locații. Reducerea se aplică automat, în limita a 10 lei/cursă și a două călătorii/pasager.

Articole recente

China acuză SUA de “subminarea regulilor comerciale” după ce Trump a făcut presiuni asupra ţărilor NATO

Guvernul chinez a acuzat luni SUA de "subminarea gravă a regulilor comerciale internaţionale" după ce…

14 minute ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

31 de minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

44 de minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More