Afaceri

Bonami: „Ne așteptăm la o cifră de afaceri de 100 milioane de euro, din care 13 milioane realizate în România”

Anul 2020 a adus Bonami, magazinul online axat pe comercializarea de produse home & deco, creșterea prognozată, potrivit unui comunicat de presă. Inițial, în primul trimestru, a existat o încetinire a vânzărilor, datorată debutului pandemiei, însă, în lunile următoare, situația s-a redresat, existând perioade când creșterea a depășit planul inițial, atât pe piața din România, cât și pe celelalte piețe unde Bonami este prezent, și anume Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria.

În ceea ce privește prognoza pentru 2021, este așteptată o creștere de 35%. „Ne așteptăm la o cifră de afaceri de 100 milioane de euro, din care 13 milioane realizate în România’’, a declarat Pavel Vopařil, CEO Bonami.

În ciuda pandemiei, compania a inaugurat deja primele două magazine fizice în Praga, urmând ca rețeaua să se extindă rapid anul acesta și în afara granițelor Cehiei, în principalele orașe din țările unde Bonami este prezent, urmând, pe viitor, și București.

 „Pentru perioada imediat următoare, prioritatea o reprezintă deschiderea cât mai rapidă a unei rețele ample de magazine, ce servesc și ca showroom și ca puncte de ridicare a comenzilor, în primul rând în Slovacia și Ungaria, urmând apoi România și Polonia. Este un mod mult mai plăcut și comod pentru clienții noștri de a-și ridica produsele de dimensiuni mici și mijlocii. Aceste locații reprezintă, de asemenea, oportunitatea de a vedea diferite colecții, de a primi sfaturi privind amenajarea, de a studia mostre textile, și, nu în ultimul rând, de a returna comenzi sau folosi perioada de garanție’’, a mai afirmat Pavel Vopařil. Bonami dorește să deschidă încă 6 magazine până la finalul anului, și 20 anul următor.

Planul este susținut atât de numărul de vizite și de comenzi înregistrate în magazine, ce au urmat trendul ascendent anticipat, cât și de reacțiile pozitive ale clienților ce vizitează magazinele și au încredere în sfaturile oferite de specialiștii Bonami.

Acestor servicii li se adaugă și inaugurarea propriei rețele de transport, dedicată în special pieselor mari de mobilier. Lansat în primăvară, serviciul s-a dovedit un real succes încă din primele luni de funcționare, și a fost extins rapid, livrările efectuându-se acum în Praga, Bratislava și Budapesta, iar în viitorul apropiat și în București.

Aplicația Bonami s-a bucurat de optimizări anul acesta, fiind adaugate noi funcționalități, pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare. Aceasta generează în continuare un procent de 8 % din totalul comenzilor.

Cu ocazia aniversării a 4 ani pe piața din România, Bonami le oferă clienților săi o reducere de 15% la orice produs, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie. De asemenea, compania organizează două concursuri pe canalele sale de social media, ce oferă vouchere cu o valoare totală de 800 lei.

 

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

11 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

11 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

11 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

11 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

11 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More