Categories: Fără categorie

Borbely Karoly (Hidroelectrica), despre parteneriatul cu compania emirateză: Avem focusul final pe panouri flotante şi eoliene offshore

Parteneriatul cu compania emirateză Masdar se află “foarte aproape de semnare”, urmând să fie date ultimele aprobări în consiliile de conducere, directorat şi supraveghere, după care poate fi demarat proiectul, a declarat marţi Borbely Karoly, chief executive officer Hidroelectrica.

“Suntem la final, foarte aproape de semnare. Urmează ultimele aprobări în consiliile de conducere, directorat şi supraveghere, după care putem să dăm drumul la proiect. Este o companie foarte mare, avem foarte multe de învăţat de la ei. Sigur, aşteptăm şi Legea offshore care intră în aprobare finală. Cu cei de la Masdar avem focusul final pe panouri flotante şi eoliene offshore, unde noi nu ne pricepem. Trebuie să învăţăm şi noi de la alţii”, a menţionat Borbely Karoly, la ZF Power Summit, întrebat despre planurile companiei pentru 2024, potrivit Agerpres.

Referindu-se la parteneriate de business la nivel regional, el a subliniat că rolul regional este foarte interesant, dar focusul companiei este de a consolida foarte bine ceea ce este de făcut la nivel intern. “Urmărim, participăm la întâlniri, dar nu este ceva astfel încât să spun că lunile următoare dezvoltăm ceva vizibil”, a punctat Borbely Karoly.

Reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai Masdar au semnat, pe data de 20 martie 2023, în capitala Emiratelor Arabe Unite – Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investiţional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene offshore şi parcuri solare flotante în România.

Masdar este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de ţări şi cu o experienţă de 16 ani în dezvoltarea şi construcţia de capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile, şi are un portofoliu de 23 GW instalaţi.

Conform datelor furnizate de companie, din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară şi eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România. Grupul Hidroelectrica a înregistrat anul trecut un profit net de 6,337 miliarde lei, cu 42% mai mare faţă de cel obţinut în anul anterior, conform datelor neauditate transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Articole recente

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

24 de minute ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

40 de minute ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

o oră ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

2 ore ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

2 ore ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More