International

Boris Johnson susţine că o invazie rusă în Ucraina este posibilă ”în următoarele 48 de ore”

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat luni că situaţia este “foarte, foarte periculoasă” în Ucraina şi că o invazie rusă este posibilă “în următoarele 48 de ore”, îndemnându-l pe Vladimir Putin să facă un pas înapoi din pragul “dezastrului”, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Trebuie să înţelegem că este o situaţie foarte, foarte periculoasă şi dificilă. Suntem în pragul dezastrului, dar este încă timp pentru (preşedintele rus Vladimir) Putin să facă un pas înapoi, iar ceea ce îndemnăm pe toată lumea este să se angajeze în dialog”, a declarat Boris Johnson, într-un discurs transmis de televiziunile britanice.

În condiţiile în care Kievul a acuzat Washingtonul şi Londra de alarmism privind riscurile unei intervenţii ruse iminente, Boris Johnson dă asigurări că “probele sunt foarte clare”: “Există circa 130.000 de soldaţi comasaţi la frontiera ucraineană şi tot felul de alte semne care indică pregătiri serioase de o invazie”.

“Semnele arată, aşa cum a spus preşedintele (american Joe) Biden, cel puţin că pregătesc ceva care ar putea avea loc în următoarele 48 de ore”, a afirmat el.

Regatul Unit le-a recomandat vineri cetăţenilor săi să părăsească imediat Ucraina ca măsură de securitate.

Boris Johnson intenţionează să se deplaseze din nou în Europa spre sfârşitul săptămânii, pentru a discuta cu liderii din ţările nordice şi baltice. În urmă cu două săptămâni, şeful guvernului britanic a mers la Kiev pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina, căreia Londra i-a livrat recent, pentru prima dată, arme letale, respectiv rachete antitanc.

Boris Jonhson a mai spus că dreptul suveran al poporului ucrainean de a adera la NATO nu poate fi dat la schimb, precizând că va discuta “foarte curând” cu preşedintele american Joe Biden pentru a ajuta procesul diplomatic.

“Cred că este foarte important că avem o conversaţie. Dar nu putem da la schimb drepturile suverane ale poporului ucrainean de a aspira la calitatea de membru NATO, nu poţi da aşa ceva la schimb, este dreptul poporului ucrainean”, a subliniat Johnson.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

3 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

4 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

4 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

5 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

7 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More