Gigantul britanic vinde o participaţie de 65% şi păstrează restul participaţiei printr-o societate mixtă cu Stonepeak.
După acest anunţ, acţiunile BP au crescut cu peste 1% la Bursa de la Londra.
Tranzacţia reprezintă o parte importantă în cadrul strategiei BP de vânzare a unor active în valoare de 20 de miliarde de dolari, pentru reducerea datoriei, scăderea costurilor şi redresarea grupului.
Castrol se situează pe locul al treilea în topul celor mai mari producători mondiali de lubrifianţi, după diviziile rivalilor Shell şi ExxonMobil, apreciază analiştii. Înfiinţat în 1899, Castrol a fost sponsor al echipelor de Formula 1 şi Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), fiind prezent în peste 150 de ţări.
Tranzacţia cu Stonepeak evaluează divizia la 10,1 miliarde de dolari, inclusiv datoria.
În funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare, tranzacţia ar urma să se finalizeze până la finalul lui 2026.
BP vrea să-şi reducă datoria netă de la 26 miliarde de dolari la un nivel cuprins între 14 miliarde de dolari şi 18 miliarde de dolari, până la finalul lui 2027.
BP a achiziţionat Castrol în 2000, în urma unei tranzacţii cu o valoare de trei miliarde de lire sterline.