International

BP va renunţa la obiectivele din domeniul regenerabilelor şi se va concentra, din nou, pe combustibili fosili

Directorul general de la grupul petrolier BP va abandona un obiectiv referitor la creşterea de 20 de ori a capacităţilor de producţie de energie regenerabilă până în 2030, reorientând atenţia companiei spre combustibilii fosili, în cadrul unei modificări a strategiei care urmează să fie anunţată miercuri, în ideea de a răspunde la îngrijorările investitorilor cu privire la rezultatele companiei, au dezvăluit două surse pentru Reuters, potrivit Agerpres.

În ultimii ani, acţiunile BP au înregistrat performanţe mai slabe decât cele ale rivalilor iar grupul britanic a renunţat deja la un alt obiectiv referitor la o reducere semnificativă a producţiei de petrol şi gaze până în 2030.

Miercuri, când BP are programată reuniunea cu investitorii, directorul general Murray Auchincloss va anunţa că grupul a decis să abandoneze o ţintă fixată anterior şi care privea majorarea de 20 de ori a capacităţilor de producţie a energiei regenerabile, între 2019 şi 2030, până la 50 de Gigavaţi, au declarat două surse din apropierea acestui dosar.

Aceleaşi surse, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, au mai spus că BP va renunţa şi la ţinta referitoare la un profit operaţional de 49 de miliarde de dolari în acest an şi în schimb va anunţa o ţintă de creştere procentuală anuală. Tot miercuri, BP va da publicităţii planurile sale referitoare la vânzarea unor active şi renunţarea la alte investiţii cu emisii reduse de carbon, în ideea de a-şi reduce datoria şi a îmbunătăţi recompensele acordate acţionarilor.

La nivelul întregului sector energetic, o serie de mari companii, care şi-au restructurat portofoliile ca răspuns la nevoia de a reduce emisiile de carbon şi a contracara schimbările climatice, au revenit în ultima perioadă asupra planurilor şi se concentrează, din nou, pe petrol şi gaze, unde randamentele au devenit mai bune pe măsură ce preţurile la combustibili şi-au revenit după minimele atinse în timpul pandemiei.

Planurile investitorilor au fost modificate şi de realegerea lui Donald Trump, un susţinător al combustibililor fosili, în funcţia de preşedinte al SUA.

În cazul BP, presiunile pentru reorientarea atenţiei spre combustibili fosili s-au intensificat după ce fondul de investiţii Elliott Investment Management a acumulat o participaţie de aproape 5% din acţiunile grupului britanic. Elliott Investment Management, renumit pentru schimbările pe care le-a cerut la companii precum Honeywell şi Southwest Airlines, vrea o mai strică disciplină a costurilor la BP. O sursă citată de Reuters a spus că Elliott ar vrea ca BP să îşi reducă cheltuielile în domeniul energiilor regenerabile şi să îşi vândă active precum parcurile fotovoltaice şi eoliene.

Sub conducerea fostului CEO, Bernard Looney, BP a promis în 2020 că îşi va reduce producţia de petrol şi gaze cu 40% şi de asemenea că îşi va creşte rapid capacităţile regenerabile până în 2030. Însă, în 2023, BP a revizuit, până la 25%, ţinta referitoare la reducerea producţiei de petrol şi gaze iar de la preluarea postului de CEO, Murray Auchincloss a încetinit investiţiile în regenerabile şi a anunţat planuri vizând reducerea costurilor şi personalului cu 5%.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More