Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBiroul Politic Naţional al PNL a fost convocat pentru sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de liberalii care îl susţin pe premierul Florin Cîţu la şefia partidului, potrivit Agerpres.
BPN al PNL a fost convocat în temeiul alin. 3 al art. 85 din Statutul PNL, la solicitarea membrilor Biroului, pentru sâmbătă, la ora 10,00, se arată într-un mesaj al echipei lui Florin Cîţu.
Tot sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de la ora 12,00, va avea loc Consiliul Naţional al PNL.
Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional se află modificarea Statutului PNL, potrivit unor surse liberale.
Pe 3 septembrie, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Statutul partidului a fost modificat, între schimbări numărându-se posibilitatea ca şedinţele forurilor de conducere să se poată organiza online, în situaţii excepţionale, şi majorarea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.
“A fost adoptată posibilitatea organizării în situaţii excepţionale a şedinţelor forurilor de conducere statutare ale PNL în sistem online, cu o singură excepţie: acele foruri statutare în care, în conformitate cu prevederile statutului, se iau decizii prin vot secret. Ştiu că a circulat foarte mult zvonul că sunt unii care vor să organizeze congresul online. Toate aceste zvonuri se dovedesc neadevărate. Noi a trebuit să facem această adaptare a statutului pentru că nu aveam prevederea respectivă şi pentru că ştim foarte bine că în situaţia pandemică prin care am trecut a fost necesar de multe ori să convocăm forurile statutare online cu o bază statutară şubredă. Am lămurit această situaţie”, a spus Orban la acea dată.
El menţiona că o altă modificare vizează majorarea numărului de vicepreşedinţi pe domenii la 17.
“A fost mărit numărul de vicepreşedinţi pe domenii, fiecare coordonează activitatea unei comisii de specialitate. Practic, s-au hotărât 17 vicepreşedinţi pe domenii, oarecum structura similară în mare măsură structurii guvernamentale plus câteva funcţii de vicepreşedinte, cum este funcţia de vicepreşedinte pentru românii din diaspora, care nu are corespondent într-o funcţie de ministru. Am considerat că este util ca specialiştii partidului din diferite domenii să concureze, să poată să ocupe poziţiile de vicepreşedinţi şi să poată coordona comisiile de specialitate ale partidului pe domeniul respectiv”, arăta Orban.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More