International

Brazilia: Bolsonaro a beneficiat de un certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a beneficiat de un certificat “fals” de vaccinare împotriva COVID-19, a dezvăluit joi o anchetă a Biroului controlorului general al Braziliei, care recomandă, totuşi, închiderea cazului, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În ancheta sa, controlorul Braziliei subliniază neconcordanţe între documente ale Ministerului brazilian al Sănătăţii şi carnetul de vaccinare al lui Bolsonaro, care indică faptul că fostului şef de stat i s-a administrat o doză de vaccin împotriva COVID-19 la Sao Paulo în iulie 2022.

Astfel, “referitor la vaccinarea efectuată la Sao Paulo – singurul document care figurează în carnetul de vaccinare al fostului preşedinte – (…) concluzia este că vorbim despre o fraudă a sistemului de înregistrare a vaccinărilor împotriva COVID-19” , a declarat organul de control într-un comunicat.

Ancheta concluzionează că certificatul de vaccinare împotriva COVID-19 de care a beneficiat Bolsonaro este “fals”.

Ea recomandă, însă, închiderea dosarului “din lipsa unor probe suficiente” pentru a-i găsi pe responsabili, după ce a constatat că numeroşi fucnţionari puteau introduce date false, având acces la sistemul informatic de vaccinare.

Această anchetă a urmărit în special să stabilească dacă funcţionari federali au falsificat carnetul de vaccinare al lui Bolsonaro.

În timpul mandatului său (2019-2022), liderul de extremă dreapta a criticat încontinuu vaccinurile anti-COVID-19, insistând că nu intenţionează să se imunizeze împotriva pandemiei care a făcut peste 700.000 de morţi în Brazilia. De altfel, ulterior el a recunoscut că nu s-a vaccinat, mai scrie AFP. 

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, 700 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 700 milioane de lei de la bănci, prin două…

o oră ago

Acționarii Romgaz, convocați pentru aprobarea emisiunii unei a doua tranșe de obligațiuni

Acționarii Romgaz au fost convocați, pe 20 octombrie, pentru aprobarea emisiunii unei a doua tranșe…

o oră ago

Stanton Chase: 20 de ani de activitate – 1.000 de proiecte realizate, 500 de clienți din multiple industrii

Stanton Chase, firmă internațională de executive search și consultanță în leadership, împlinește douăzeci de ani…

2 ore ago

BRM: Apreciem că funcționarea piețelor de energie în țara noastră rămâne în continuare deficitar reglementată

 “Considerăm necesară încurajarea piețelor centralizate adevărate, de tip pur bursier, de energie electrică și gaze…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More