Diplomaţia braziliană şi-a cerut scuze vineri, după o intervenţie în forţă a câtorva poliţişti care şi-au îndreptat armele împotriva unor adolescenţi din întâmplare fii ai diplomaţilor din Gabon, Burkina Faso şi Canada, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Incidentul a avut loc joi seară, în jurul orelor 19.00 (22.00 GMT), în cartierul select Ipanema din Rio de Janeiro.
O înregistrare video realizată de o cameră de supraveghere ale cărei imagini au circulat pe reţelele sociale îi arată pe poliţişti coborând dintr-un vehicul şi îndreptând armele spre un grup de patru adolescenţi – trei de culoare şi unul alb – în faţa unei clădiri de locuinţe.
Cel puţin doi dintre ei au fost lipiţi de un perete pentru a fi percheziţionaţi, cu picioarele şi braţele desfăcute. Poliţiştii au părăsit locul incidentului câteva minute mai târziu.
Julie-Pascale Moudouté, soţia ambasadorului Gabonului în Brazilia, a condamnat ferm acest incident. “Cum au putut să-şi îndrepte armele spre capul unor tineri de 13 ani?”, a spus ea pentru canalul TV Globo.
“Avem încredere în justiţia braziliană, dar vrem să se facă dreptate”, a adăugat ea.
Potrivit presei braziliene, cei trei adolescenţi de culoare, cu domiciliul la Brasilia, erau în vacanţă la Rio de Janeiro şi erau însoţiţi de doi tineri brazilieni albi. Ei au fost abordaţi de poliţişti când tocmai duseseră acasă unul dintre adolescenţii brazilieni.
Rhaiana Rondon, mama celuilalt adolescent alb, a apreciat acţiunea agenţilor ca fiind “disproporţionată” şi “rasistă”.
“Trei dintre cei patru adolescenţi sunt de culoare! Au fost victime ale violenţei, cu o armă îndreptată spre cap, fără să înţeleagă nimic”, a scris ea pe reţeaua de socializare X.
“Nu m-am gândit niciodată că poliţia este cea mai mare ameninţare. Este trist, dureros şi traumatizant”, s-a plâns ea.
La o zi după incident, ambasadorii Gabonului şi Burkina Faso au fost primiţi vineri la sediul Ministerului de Externe la Brasilia, unde au primit “scuze oficiale”, a explicat acest minister într-un comunicat.
Poliţia militară din Rio de Janeiro a explicat într-un alt comunicat că agenţii implicaţi în această intervenţie erau “dotaţi cu camere corporale”, ale căror “imagini vor fi analizate pentru a stabili dacă s-au comis excese”.
Potrivit statisticilor, persoanele de culoare sunt de departe cei mai vizate de poliţia din Rio de Janeiro, acuzată în mod regulat de rasism.