Banci

BRD Groupe Société Générale a acordat un credit de 10 milioane lei companiei Agrinvest Credit IFN SA

BRD Groupe Société Générale a acordat un credit de 10 milioane lei companiei Agrinvest Credit IFN SA, finanțare care va fi utilizată pentru creșterea volumelor de activitate, prognozată până la finalul anului 2021.

”Agricultura este unul dintre motoarele de creștere ale economiei și, în același timp, un domeniu de excelență în care BRD are o experiență îndelungată. Ca atare, acordăm toată atenția noastră și acompaniem companiile din domeniu care au planuri solide și doresc să crească”, a spus Felix Daniliuc, Directorul Departamentului IMM al BRD Groupe Société Générale.

Compania Agrinvest Credit IFN este specializată în finanțarea sectorului agricol din România, iar în 2020 a acordat facilități de credit în valoare totală de peste 49 milioane lei. Obiectivele stabilite pentru anul 2021 sunt ambițioase, instituția vizând o creștere de minimum 70% a volumului de credite, precum și creșterea proporțională a numărului de clienți. Astfel, până la finalul lunii iunie 2021, compania a acordat credite în valoare de peste 20 milioane lei, înregistrând o creștere de 35% față de bugetul stabilit.

Segmentul de piață vizat de companie este reprezentat de fermierii mici și medii, care pot accesa mai multe tipuri de facilități de credit:

  • Facilități pe termen scurt, necesare în ciclul de producție a cerealelor;
  • Facilități garantate cu contractele de vânzare a produselor agricole, finanțând până la 35% din valoarea respectivului contract;
  • Facilități pentru finanțarea stocurilor de cereale, astfel încât fermierii să nu fie nevoiți să-și vândă producția la recoltă, când, în general, prețurile sunt mai mici;
  • Facilități pe termen mediu, de până la 7 ani, pentru susținerea investitiilor in mașini și utilaje agricole, capacitati de depozitare, ferme vegetale si teren agricol.

”Ne menținem angajamentul de a asigura un răspuns rapid la solicitările de finanțare și un termen de maxim 3 zile de la semnarea contractelor de credit pentru accesarea banilor”, spune Andra Pârvan, Directorul General al companiei.

BRD – Groupe Société Générale operează o reţea de 541 de unități. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,33 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30,000 POS și aproape 1,400 ATM-uri. BRD este un jucător important pe piața creditelor pentru companii locale și multinaționale și este liderul pieței de factoring din România. Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii iunie 2021, de 64,8 miliarde RON.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 133.000 de angajaţi în 61 de ţări şi peste 30 de milioane de clienţi, persoane fizice, companii și investitori instituționali, în întreaga lume, în trei activităţi-cheie:

  • Retail banking în Franţa
  • Retail banking internaţional, Asigurări şi Servicii financiare pentru companii
  • Global Banking şi Soluţii pentru Investitori

AGRINVEST CREDIT IFN face parte din grupul AGRINVEST, jucător de top în sectorul agricol, cu capital 100% românesc și volume anuale de 267 milioane de lei. Grupul are activități integrate de distribuție inputuri pentru fermieri, comerț cu cereale, parc logistic pentru transportul cerealelor, dispunând de capacități de depozitare de peste 250.000 de tone în 17 locații din 12 județe, precum și producție agricolă și de sămânță pe o suprafață de peste 6.500 de hectare.

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

9 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

9 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

10 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

11 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

12 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More