International

Brexit: Londra şi Bruxelles-ul convin să lucreze “intens” la un acord comercial post-Brexit

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au pus de acord sâmbătă să “lucreze intens” pentru a ajunge la un acord comercial post-Brexit, relatează AFP, citând serviciile de presă ale celor doi oficiali, potrivit Agerpres.

În cursul unei videoconferinţe, cei doi “au dat instrucţiuni negociatorilor şefi să lucreze intens astfel încât să încerce să rezolve divergenţele”, au indicat într-un comunicat comun cabinetul premierului britanic şi Comisia Europeană.

“În ultimele săptămâni au fost realizate progrese, dar unele divergenţe semnificative persistă, nu doar în domeniul pescuitului, ci şi în termeni de reglementare şi de guvernanţă”, au continuat ei, precizând că cele două părţi “s-au pus de acord pentru a discuta în mod deschis despre acest subiect”.

Acest schimb de mesaje între Londra şi Bruxelles a intervenit a doua zi după cea de a noua sesiune de discuţii între negociatorul UE, Michel Barnier, şi omologul său britanic, David Frost, ultima prevăzută în acest stadiu.

Cele două părţi şi-au exprimat îngrijorările în legătură cu puţinul timp rămas pentru a găsi un compromis înainte de 15 octombrie sau sfârşitul lunii, termene fixate respectiv de Boris Johnson şi UE pentru a face să intre în vigoare un potenţial acord comercial înainte de sfârşitul anului.

Regatul Unit a părăsit UE la 31 ianuarie, dar el continuă de fapt să aplice reglementările europene până la 31 decembrie. În absenţa unui acord până la această dată, o ruptură brutală în schimburile comerciale ar putea zdruncina şi mai mult economii deja fragilizate de pandemia de COVID-19.

David Frost a avertizat UE vineri că unele concesii vor fi indispensabile pentru a se ajunge la un compromis, în special în domeniul pescuitului şi cu privire la condiţiile asupra unei concurenţe echitabile.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

33 de minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

34 de minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

42 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

46 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

o oră ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More