Categories: International

Brexit: Niciuna din alternativele propuse de parlamentari nu a obţinut majoritatea în Camera Comunelor

Niciuna din cele opt propuneri vizând deblocarea procesului Brexit nu a obţinut miercuri majoritatea în Parlamentul de la Londra, în încercarea aleşilor britanici de a depăşi impasul în care se află acordul negociat de premier, respins până acum de două ori de către Camera Comunelor, informează agenţiile de presă internaţionale.

Faptul că niciuna din opţiunile privind Brexitul nu a obţinut suficiente voturi din partea parlamentarilor demonstrează că acordul premierei Theresa May este cea mai bună opţiune, a declarat ministrul pentru Brexit Stephen Barclay, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Parlamentarii din Camera Comunelor au preluat controlul asupra agendei parlamentare în această săptămână pentru a convoca sesiunea de voturi din seara zilei de miercuri, prerogativă ce revine, în mod obişnuit, executivului, notează EFE.

Rezultatul voturilor de miercuri din Camera Comunelor, conform Reuters:

I. Un instrument cu putere de lege pentru a schimba data Brexitului din Actul de Retragere din Uniunea Europeană de pe 29 martie ora 23:00 GMT, pe 22 mai ora 22:00 GMT sau, dacă nu se poate la această dată, pe 12 aprilie ora 22:00 GMT, a fost aprobat cu 441 de voturi pentru şi 105 voturi împotrivă.

II. Voturi indicative privind cele opt variante de moţiuni propuse:

1. Moţiunea ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord pe 12 aprilie, propusă de John Baron, a fost respinsă cu 160 de voturi pentru şi 400 de voturi împotrivă.

2. Moţiunea vizând un acord consolidat, pe modelul relaţiei Norvegiei cu UE, care ar include apartenenţa la piaţa unică europeană, precum şi un aranjament vamal, propusă de Nick Boles, a fost respinsă cu 188 de voturi pentru şi 283 împotrivă.

3. Moţiunea vizând rămânerea Regatului Unit ca membru al Spaţiului Economic European (SEE) şi o nouă candidatură pentru a se alătura Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS), propusă de George Eustice, a fost respinsă cu 65 de voturi pentru şi 377 de voturi împotrivă.

4. Moţiunea vizând un acord care să includă, drept condiţie minimă, angajamentul de a negocia o uniune vamală largă, permanentă şi cuprinzătoare cu UE, propusă de Kenneth Clarke, a fost respinsă cu 264 de voturi pentru şi 272 împotrivă.

5. Planul liderului Partidului laburist Jeremy Corbyn în favoarea unei relaţii economice strânse cu UE, care să includă o uniune vamală cuprinzătoare şi o aliniere apropiată la Piaţa Unică, a fost respinsă cu 237 de voturi pentru şi 307 împotrivă.

6. Revocarea articolului 50, în cazul în care parlamentul nu aprobă o retragere fără acord, moţiune propusă de Joanna Cherry, a fost respinsă cu 184 de voturi pentru şi 293 de voturi împotrivă.

7. Un referendum de confirmare care să aprobe acordul privind Brexitul înaintea ratificării sale de către parlament, moţiune propusă de Margaret Beckett, a fost respinsă cu 268 de voturi pentru şi 295 împotrivă.

8. Regimuri preferenţiale contingente, un proces de gestionare a situaţiei în cazul în care nu se ajunge la un acord de retragere cu UE, moţiune susţinută de Marcus Fysh, a fost respinsă cu 139 de voturi pentru şi 422 împotrivă.

  • Marea Britanie: 57% din britanici consideră că Theresa May nu este potrivită să mai fie premier

Britanicii consideră, în proporţie de 57%, că Theresa May nu are abilitatea necesară pentru a fi premierul Regatului Unit, deşi continuă să se poziţioneze înaintea adversarilor săi politici în privinţa adecvării la această funcţie, potrivit unui studiu publicat miercuri de compania de cercetare de piaţă Ipsos MORI, informează EFE.

În sondajul efectuat în perioada 15 – 19 martie, pe un eşantion ce a depăşit o mie de persoane, May se situează pe cea mai joasă poziţie de până acum în preferinţele publicului, într-un moment ce coincide cu anunţul demisiei sale în cazul în care membrii Partidului Conservator vor sprijini în parlament acordul privind Brexitul.

Cu toate acestea, respondenţii o situează pe Theresa May înaintea liderului Partidului Laburist Jeremy Corbyn, despre care 67% din persoanele chestionate consideră că nu deţine calităţile necesare pentru a conduce Regatul Unit.

De asemenea, May este favorită şi în comparaţie cu colegii săi de partid şi potenţiali succesori, precum ministrul de interne Sajid Javid, cel al afacerilor externe Jeremy Hunt sau deţinătorul portofoliului muncii şi pensiilor Amber Rudd.

Fostul ministrul de externe Boris Johnson se situează chiar mai jos în preferinţele britanicilor, care îl resping în proporţie de 64%.

Despre ministrul mediului Michael Gove, 59% dintre cei intervievaţi consideră că nu este pregătit să-şi asume această responsabilitate, iar despre fostul ministru pentru Brexit, Dominic Raab, aceeaşi părere negativă este împărtăşită de 49%.

În rândul simpatizanţilor Partidului Conservator intervievaţi, 60% au apreciat că Theresa May deţine calificarea corespunzătoare pentru a fi un bun prim-ministru.

Miercuri premierul Theresa May a comunicat colegilor de partid că îşi va prezenta demisia înaintea începerii unei noi faze de negociere a Brexitului, în cazul unui vot în favoarea acordului pe care şefa executivului britanic l-a negociat cu UE şi care a fost respins de două ori în Camera Comunelor.

Articole recente

Conducerea PSD a decis excluderea din partid a deputatului Aurel Bălășoiu, după scandalul sexual în care este implicat

Conducerea PSD a decis astăzi excluderea din partid a deputatului Aurel Bălășoiu, după scandalul sexual în…

9 ore ago

Gazprom anunţă că a suspendat livrările către Italia din cauza unei probleme cu operatorul austriac

Gazprom a emis sâmbătă un comunicat în care a explicat că 'transportul de gaz rusesc…

9 ore ago

1 octombrie – Ziua Forestierului! De la țapină la casa pasivă. Avem nevoie să creștem conștiința forestieră a românilor!

Este pentru al doilea an în care sărbătorim Ziua Forestierului la 1 octombrie. Istoria silvică…

10 ore ago

Ucraina: Liderul cecen Kadîrov crede că ar trebui utilizate ‘arme nucleare de mică putere’

Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, a afirmat sâmbătă că Moscova ar trebui să ia…

10 ore ago

Nord Stream: Echipă comună de anchetă Germania-Danemarca-Suedia

Germania va forma o echipă comună cu Danemarca şi Suedia pentru a ancheta scurgerile care…

10 ore ago

Giorgia Meloni promite că Italia va reveni la apărarea mai puternică a propriilor interese

Italia se va concentra mai mult în viitor din nou asupra intereselor sale, a indicat…

10 ore ago