International

Brexit: Reuniunea ambasadorilor UE nu clarifică răspunsul la cererea de amânare primită de la Londra

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene s-au reunit duminică pentru a discuta cererea de amânare a datei pentru Brexit după 31 octombrie, dar nu au clarificat imediat cum va reacţiona Bruxellesul, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Reuniunea s-a concentrat în primul rând asupra procedurilor UE de ratificare a retragerii Regatului Unit conform acordului la care s-a ajuns joi cu premierul britanic Boris Johnson, afirmă surse ale agenţiei.

Parlamentul de la Londra, care a respins de trei ori acordul obţinut de predecesoarea lui Johnson, Theresa May, a amânat sâmbătă şi dezbaterea ultimei versiuni propuse de actualul premier. Realizarea Brexit-ului pe 31 octombrie presupune ratificarea acordului atât de către parlamentul britanic, cât şi de către cel european.

Respectarea termenului-limită a devenit şi mai nesigură după ce votul parlamentarilor britanici l-a obligat pe Johnson să solicite o nouă amânare. 

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

3 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

3 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

3 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More