International

Brexit: Summit extraordinar european pentru a răspunde cererii Londrei de a amâna din nou retragerea din UE

 
Liderii europeni se reunesc, astăzi,  în cadrul unul summit extraordinar pentru a răspunde cererii premierului britanic Theresa May privind o nouă amânare a Brexitului dincolo de data de 12 aprilie.
 
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a pledat pentru o amânare a Brexitului cu cel mult un an, potrivit unei scrisori adresate celor 27 de state membre ale UE care vor participa miercuri la o reuniune cu premierul britanic Theresa May.

 

Parlamentarii britanici au aprobat marţi planul premierului Theresa May de a cere o amânare a Brexitului până la 30 iunie, timp în care va încerca să ajungă la un compromis cu Partidul Laburist de opoziţie pentru validarea acordului de retragere în Camera Comunelor, relatează Reuters. Parlamentarii au aprobat, cu 420 de voturi pentru şi 110 împotrivă, moţiunea guvernului. Guvernul a fost nevoit să supună la vot decizia după ce parlamentul britanic a adoptat luni o lege care îi dă puterea să supervizeze şi să efectueze schimbări în solicitarea Theresei May de a prelungi perioada de negociere a articolului 50 al Tratatului pentru a doua oară.

Discuţiile cu opoziţia laburistă pentru a încerca ieşirea din impasul Brexitului vor fi reluate după summitul UE de miercuri, a anunţat între timp guvernul britanic, dând de înţeles că dialogul nu s-a soldat încă cu un acord, potrivit France Presse, citat de Agerpres.

Conform unor surse diplomatice, problema nu este dacă statele membre vor accepta o extindere a datei Brexitului, ci cât timp suplimentar sunt dispuse să acorde Londrei. La 21 martie, liderii UE27 au hotărât ca, în cazul unei respingeri din nou a acordului de retragere, ceea cea s-a întâmplat pe 29 martie, Brexitul să fie amânat până la 12 aprilie 2019.

“Dată fiind respingerea de către Camera Comunelor a acordului de retragere, am hotărât să convoc o reuniune a Consiliului European la 10 aprilie”, a anunţat în aceeaşi zi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat marţi că Statele Unite ar trebui să se pregătească pentru un ” Brexit dur”. “Cred că în acest moment trebuie să fim pregătiţi pentru un Brexit dur ca o posibilitate foarte realistă”, a declarat Steven Mnuchin în faţa Comisiei pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentanţilor.

 

Articole recente

Nicuşor Dan, despre o majorare a TVA: Nu există această discuţie

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre o majorare a TVA, că nu există această…

28 de minute ago

Bolojan: Alegerile pentru Primăria Capitalei, în această toamnă sau în primăvara anului viitor

Premierul Ilie Bolojan declară că alegerile pentru Primăria Capitalei ar urma să aibă loc în…

30 de minute ago

Nicuşor Dan: Nuclearul este una din zonele în care, în competiţia globală, România are un avantaj competitiv

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că nuclearul este una…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan: În momentul acesta coaliţia funcţionează şi merge înainte

În momentul acesta coaliţia de guvernare funcţionează şi merge înainte, a afirmat, miercuri, la Cernavodă,…

2 ore ago

Mediul de afaceri din România: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajează investiţiile şi erodează competitivitatea

Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) reprezintă o modalitate de impozitare care descurajează…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More