Categories: Fără categorie

Brexit: “Un acord este posibil”, afirmă preşedinta Comisiei Europene

Un acord între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la Brexit rămâne “posibil” în pofida poziţiilor lor foarte îndepărtate la începutul unei săptămâni de negocieri decisive, a afirmat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Ne dorim un acord şi sunt în continuare convinsă că este posibil un acord”, a declarat ea la Lisabona, la finalul unei întrevederi cu premierul portughez, Antonio Costa.

“Fac apel la responsabilitate, deoarece economiile noastre, de ambele părţi ale Canalului Mânecii, sunt grav lovite de pandemie şi trebuie să facem tot posibilul pentru a ajunge la un acord rezonabil”, a subliniat Ursula Von der Leyen.

Britanicii au reiterat luni dorinţa lor de a modifica termenii acordului de divorţ cu UE, cu riscul de a influenţa săptămâna decisivă de negocieri cu europenii, la Bruxelles, asupra viitoarei relaţii comerciale.

“Poziţia Regatului Unit este foarte departe de ceea ce UE poate accepta”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, după o întâlnire cu ministrul de stat britanic Michael Gove în capitala belgiană.

“Amândoi am fost clari că suntem încă la o oarecare distanţă unul de celălalt. Dar am fost, de asemenea, clari că dorim să eliminăm acest decalaj”, i-a răspuns Michael Gove, prin intermediul televiziunii britanice.

În centrul discuţiilor lor, foarte controversatul proiect de lege în dezbatere în parlamentul britanic, care pune sub semnul întrebării unele angajamente asumate de Regatul Unit în acordul reglementând ieşirea sa din UE la 31 ianuarie.

Textul revine asupra unor dispoziţii pentru provincia britanică Irlanda de Nord, prevăzute să evite restabilirea unei frontiere cu Republica Irlanda, prevederi considerate esenţiale pentru menţinerea păcii pe insulă.

Furioşi de această schimbare, care, după cum a recunoscut chiar guvernului britanic, ar încălca dreptul internaţional, europenii au dat termen Londrei până la sfârşitul lunii, adică miercuri, să-şi retragă proiectul, sub pedeapsa acţionării în justiţie.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

10 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More