Burse/Investitii

BRK Financial Group a finalizat vânzarea Facos Suceava

BRK Financial Group a anunțat, ieri, că a încheiat vânzarea participaţiei de 89,6892% deţinute la FACOS S.A. Suceava, pentru 13.348.191,60 lei, conform unui raport transmis Bursei de Valori București.

Anterior, compania încheiase cu un investitor privat o promisiune bilaterală în acest sens.

Încasarea contravalorii acţiunilor s-a realizat în două tranşe: suma de 2.500.000 ron a fost achitată la data de 29.05.2019 şi suma de 10.848.191,60 ron a fost achitată la data de 11.06.2019.

Facos fabrică produse din carne, iar BRK a preluat pachetul majoritar în 2007. Conform raportului anual pe anul trecut, la data de 30.08.2007 SSIF Broker S.A. a achiziționat acțiuni reprezentând 83.02% din societatea comercială Facos S.A. cu obiect de activitate fabricarea și comercializarea produselor din carne: “Valoarea de achiziție a fost la acea dată de 14.756.336 lei, din care s-a achitat efectiv suma de 14.459.481 lei iar suma de 296.855 lei a rămas a fi achitată sub condiția, astfel că participația a ajuns la valoarea de 17.664.480 lei. Preluarea controlului asupra societății Facos S.A. a fost efectuată cu scopul realizării unei investiții pe termen lung, societatea fiind una din societățile rentabile din zona Suceava. Firma a beneficiat de investiții SAPARD în valoare totală de 3.900.000 lei în proporție de 50% din investițiile efectuate. Desfacerea se realizează atât la intern cât și la export. În perioada 01.01.2009 – 31 decembrie 2015, filiala a contribuit cu o pierdere de 6.013.556 lei. Capitalurile proprii totale au cunoscut în această perioadă o diminuare de 6.970.071 lei.”

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

2 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

3 ore ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

3 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More