Burse/Investitii

BRK Financial Group a raportat o creștere de 686% a profitului, la 11,2 milioane lei, pe fondul unor câștiguri financiare

Monica Ivan: Dincolo de rezultatele financiare pe care le calificam ca fiind in mod rezonabil bune, mai importante sunt proiectele de viitor, in tripla noastra calitate, de firma de investitii, de intermediar si de emitent
 
BRK Financial Group (BRK) a raportat un profit de 11,2 milioane de lei, in primele nouă luni ale anului, cu 686.26% peste cel din perioada similară a anului trecut, arată raportul financiar transmis Bursei de Valori București.
Compania a raportat venituri din activități continue de 18,6 milioane lei, la 30 septembrie, în urcare cu 120%.
Societatea a înregistrat venituri din comisioane si activitati conexe de 2,3 milioane lei, similare cu cele de la 30 septembrie 2018, castiguri nete financiare alte decat dividende de 12,52 milioane lei, în urcare substanțială, de la 4,69 milioane lei, și castiguri nete financiare din tranzactii cu actiuni si obligatiuni realizate de 7,9 milioane lei, față de 4 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
 Monica Ivan, director general al intermediarului, ne-a declarat: “Suntem aproape de finalul unui exercitiu financiar care a inceput cu o improspatare a boardului, cu o remodelare a strategiei companiei si o reconfigurare structurala in acord cu cerintele si votul actionarilor. Dincolo de rezultatele financiare pe care le calificam ca fiind in mod rezonabil bune, mai importante sunt proiectele de viitor, in tripla noastra calitate, de firma de investitii, de intermediar si de emitent, iar acestea nu sunt putine, iar mare parte dintre ele nu au atins limita la care pot fi facute publice. Anul 2019, cu aniversarea unui sfert de secol de istorie, va reprezenta fundamentul unei noi viziuni a companiei, in care vom incerca sa impletim inteligenta si pionieratul in investitiile proprii cu crearea unor servicii stabile si atractive pentru clientii de retail. Vom incerca sa mentinem, chiar daca suntem lideri de piata, un nivel foarte ridicat al inovatiei, atat pentru produse si piete noi pentru produsele noastre, cat si din perspectiva colaborarii cu BVB sau cu emitentii listati la BVB sau in privinta investitiilor in startup-uri din zona tehnologiei. Avem o echipa cu un nivel de competenta si experienta ridicat la toate nivelurile corporative, care are acum toate motivele sa perceapa cu incredere viitorul BRK Financial Group SA.”

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

8 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

8 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

9 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

9 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

9 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More