Burse/Investitii

BRK Financial Group a raportat un profit de 322 mii lei, în primele nouă luni din 2023

BRK Financial Group a raportat un profit de 322 mii lei, în primele nouă luni din 2023, față de o pierdere de -10.4 milioane lei, în perioada similară a anului trecut, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Compania a transmis: “La nivelul celor două filiere de activitate, raportăm un profit de 3.8M RON din activitatea de bază, în creștere cu 23,7% față de perioada similară a anului trecut (Q3/2022: +3.0 milioane RON), respectiv o pierdere de 2,86 milioane RON din activitatea de investiții (Q3/2022: -12.1 milioane RON).

În cel de-al treilea trimestru al anului 2023, avem un rezultat de +4.5 milioane  RON, compus din rezultatul activității de bază (+3.2 milioane RON) și rezultatul activității de investiții (+1.3 milioane RON).

Rezultatul trimestrului III este influențat semnificativ de incidența veniturilor suplimentare generate de Oferta Publică Hidroelectrica, iar în linii mari, veniturile segmentului intermediere au fost duble comparativ cu primele 2 trimestre ale anului 2023. În contextul evoluției favorabile a pieței, și rezultatul activităților de investiții din trimestrul III al anului 2023 este unul pozitiv.”

Potrivit raportului, veniturile totale din cele 4 subsegmente ale activității de bază (venituri din intermedierea tranzacțiilor pe piața internă și externă, venituri din servicii de piața primară prestate emitenților și potențialilor emitenți, venituri servicii de market making prestate emitenților și câștigurile din operațiunile de market making cu produse structurate) sunt de 16.3 milioane RON (Q3/2022: 15,2 milioane RON), într-o creștere de 7.24% la nivel agregat, dar cu evoluții diferite la nivel de segment de business.

Astfel, veniturile din activitatea de intermediere au crescut cu 14.2% de la 8.5 milioane RON în Q3/2022 până la 9.7 milioane RON în Q3/2023, în special ca urmare a incidenței veniturilor IPO Hidroelectrica.

Pe de altă parte, veniturile din activitatea de market making s-au menținut la valoarea de 6.6 milioane RON, dar evoluțiile la nivelul celor 2 subsegmente au fost diferite: veniturile din serviciile de market making prestate emitenților au crescut de la 3.5 milioane RON (Q3/2022) la 4.8 milioane RON (Q3/2023) pe fondul creșterii portofoliului de clienți pentru acest serviciu, în timp ce câștigurile nete din tranzacții cu produse structurate sunt de 1.8 milioane RON în Q3/2023, în scădere față de 3.1 milioane RON în Q3/2022. Această scădere este în linie cu evoluția rulajelor pe segmentul produse structurate, unde BRK și-a păstrat atât poziția de lider pe segment, cât și cota de piață (39%), însă rulajele în sumă absolută au scăzut de la 529 milioane RON la 340 milioane RON, explicația fiind volumele semnificativ mai ridicate din februarie-martie 2022 ca urmare a volatilității crescute pe fondul izbucnirii conflictului din Ucraina.

Rezultatul activității de investiții (pierdere 2.87 milioane RON vs pierdere 12.1 milioane RON în Q3/2022) este afectat în cea mai mare măsură de cheltuielile cu dobânzile (-3.14 milioane RON), de cheltuielile cu constituirea unor provizioane aferente împrumuturilor acordate unei societăti unde BRK deține participații (1 milion RON), și de efectul reevaluării (marcarea la piață) a pozițiilor din portofoliu (-567 mii RON rezultatul net din reevaluare), în timp ce rezultatul realizat (marcat) împreună cu dividendele încasate este pozitiv (+1.06 milioane RON).

Articole recente

PAID: 42 de dosare de daună, deschise, până în prezent, în urma inundaţiilor din Suceava şi Neamţ, pentru locuinţele asigurate prin PAD

Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…

23 de minute ago

MAE: Ministrul Oana Ţoiu a discutat cu Marco Rubio despre întărirea Parteneriatului Strategic România – SUA

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…

25 de minute ago

Acord UE-SUA: Franţa a fost “un pic singură”, regretă premierul francez

Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…

3 ore ago

Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia CJ Buzău; Lungu (PSD): Ar fi o onoare pentru noi

Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More