Burse/Investitii

BRK Financial Group devine membru de tranzacționare al Bursei din Viena

*Monica Ivan, BRK: Lansarea operațiunilor de tranzacționare în Viena este primul pas în proiectul nostru de listare a propriilor produse structurate pe piețele regionale

BRK Financial Group devine membru de tranzacționare al Bursei din Viena, începând de azi, potrivit unui comunicat. Fondat în 1994, BRK Financial Group este unul dintre membrii fondatori ai Bursei de Valori București, jucând un rol cheie în dezvoltarea pieței de capital locale. 85 de bănci și companii de investiții sunt în prezent membrii la Bursa de Valori din Viena, inclusiv BRK.

Monica Ivan, CEO BRK Financial Group, a declarat: „Să devenim membru la Bursa de Valori din Viena ne deschide oportunități de tranzacționare mai multe și mai bune și ne menține în linie cu cele mai noi tehnologii de tranzacționare. Căutăm soluții care să ofere cele mai bune servicii, pe care Bursa de Valori din Viena este bine poziționată să le ofere. Lansarea operațiunilor de tranzacționare în Viena este primul pas în proiectul nostru de listare a propriilor produse structurate pe piețele regionale. Fiind unul dintre cei mai importanți emitenți de produse structurate și furnizori de lichiditate din România, suntem încântați să intrăm pe piețe noi. ”

BRK mai are în plan să listeze produse structurate în Polonia și Ungaria.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More