Update articol:

Bruxellesul refuză să renunţe la numirea unei experte americane, cum i-au solicitat Franţa şi principalele grupuri din PE

sursa Facebook. Comisia Europeana CE

Comisia Europeană “nu vede motive să reconsidere” recrutarea controversată a americancei Fiona Scott Morton, fostă lobbyistă şi care a activat în trecut în administraţia lui Barack Obama, într-un post-cheie pentru reglementarea activităţii giganţilor din domeniul tehnologiei, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul francez i-a cerut joi executivului european să revină asupra acestei alegeri, o cerere reluată vineri de liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European, care denunţă riscurile de conflict de interese şi de ingerinţă a Washingtonului.

“Decizia a fost luată. Nu vedem niciun motiv pentru a o reconsidera”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, în cadrul briefingului de presă cotidian.

Executivul UE, prezidat de Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că Fiona Scott Morton, profesoară de economie la universitatea Yale, a fost aleasă drept noua economistă şefă a Direcţiei generale pentru concurenţă.

Numirea a provocat reacţii indignate, în special în Franţa. Aleşi din întreg eşichierul politic au atras atenţia asupra fostelor poziţii ocupată de americancă, precum responsabilă pentru analiză economică în cadrul diviziei antitrust a Ministerului american al Justiţiei, între mai 2011 şi decembrie 2012, sau consultantă pentru marile grupuri tehnologice precum Amazon, Apple şi Microsoft.

“Reglementarea domeniului digital este o miză capitală pentru Franţa şi pentru Europa. Această numire merită să fie reconsiderată de Comisie”, a reacţionat joi seară ministrul francez de externe, Catherine Colonna.

În Parlamentul European, liderii grupurilor PPE (dreapta), germanul Manfred Weber, S&D (social-democraţi), spaniola Iratxe Garcia Perez, Renew Europe (centrişti şi liberali), francezul Stéphane Séjourné, şi Verzi, belgianul Philippe Lamberts, i-au scris şi ei Comisiei Europene pentru a-i cere “să anuleze această decizie”.

“Într-un moment în care instituţiile noastre fac obiectul unei examinări minuţioase în contextul ingerinţelor străine, nu înţelegem de ce candidaţi non-europeni sunt luaţi în considerare pentru un post atât de strategic şi de înalt nivel”, explică ei într-o scrisoare datată vineri şi adresată comisarului european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Puternica Direcţie generală pentru concurenţă este însărcinată să vegheze la buna funcţionare a concurenţei în UE şi să ancheteze în special asupra abuzurilor de poziţie dominantă ale giganţilor din domeniul tehnologiei, care au atras amenzi record în ultimii ani.

Numirea Fionei Scott Morton intervine într-un moment în care UE trebuie să aplice noi legislaţii ambiţioase pentru a reglementa acest sector. De asemenea, această numire alimentează criticile împotriva Ursulei von der Leyen, considerată prea atlantistă, notează AFP.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)