Proiectul offshore de gaze naturale de la Midia, cel mai avansat proiect nou de extracţie de gaze din Marea Neagră românească, este pregătit să demareze în luna iunie, după efectuarea ultimelor teste, având o capacitate de livrare a unui miliard de metri cubi anual, au anunțat reprezentanții companii Black Sea Oil&Gas, într-o întâlnire cu premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
În această dimineață, premierul l-a primit, la Palatul Victoria, pe Eric Faillnet, director al Grupului Carlyle International Energy Partners, principalul acționar al companiei Black Sea Oil&Gas.
Cu această ocazie, Prim-ministrul României a salutat interesul investitorilor față de începerea exploatării gazelor naturale la Marea Neagră, prin dezvoltarea Proiectului de la Midia, care va asigura, începând din acest an, zece la sută din producția necesară la nivel național.
“Pentru români, este un obiectiv esențial, în demersul de a obține independența de aprovizionare față de gazul rusesc, a declarat Prim-ministrul. Guvernul încurajează investițiile în sectorul energetic, iar țara noastră se numără printre statele europene care își pot gestiona în bună măsură cantitatea de gaze naturale pentru consumul intern. Noua lege offshore, pe care am inițiat-o la nivelul Coaliției de guvernare și care va fi adoptată curând, creează un cadru predictibil și stabil investitorilor. Oferind un echilibru între interesele statului și cele ale mediului de privat, România are oportunitatea de a deveni chiar exportator în regiune, după dezvoltarea exploatărilor de gaze la Marea Neagră.”
ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), publică…
Ștefan Minovici, despre sistemul de sănătate: Deși salariile au fost îmbunătățite substanțial în ultimii ani,…
Majoritatea acțiunilor companiilor din grupul Adani și-au adâncit scăderile abrupte până luni, după ce investitorii…
Un important congresmen republican a declarat duminică că şansele de a avea un conflict militar…
Preşedintele Volodimir Zelenski s-a declarat duminică încrezător că ţara sa poate învinge Rusia în acest…
Secretarul de stat Antony Blinken a declarat duminică că executivul american nu exclude acţiunile militare…