Categories: Fără categorie

BTA: Sute de vase sunt reţinute pe tronsonul româno-bulgar al Dunării din cauza nivelului scăzut al apei

Sute de vase fluviale cu propulsie proprie sau fără sunt reţinute pe tronsonul româno-bulgar al Dunării din cauza nivelului scăzut al apei, a declarat luni, pentru BTA, Ivan Zhekov, şeful Direcţiei de supraveghere fluvială Ruse, din cadrul Agenţiei pentru Administraţie Marină, potrivit Agerpres.

Există 20 de praguri pe tronsonul româno-bulgar, care împiedică navigaţia. Cele mai joase niveluri ale apei se înregistrează în zonele din apropierea insulelor Belene şi Batin. În prezent, pescajul maxim acolo este de 1,30 metri. Situaţia în alte ţări de-a lungul Dunării este similară, a explicat Zhekov.

Vasele de croazieră pot opera pe foarte puţine porţiuni ale Dunării. Acest lucru nu este însă posibil pe tronsonul româno-bulgar, a mai susţinut el, adăugând că doar vasele cu încărcătură foarte uşoară sau cele fără încărcătură, cu un pescaj nu mai mare de 1,20 – 1,30 metri pot naviga pe acest tronson fluvial.

Conform lui Zhekov, în prezent nu există niciun vas eşuat, în condiţiile în care căpitanii evită să navigheze în aceste condiţii şi aşteaptă creşterea nivelului apei. Acest lucru duce la pierderi pentru armatori şi companii.

“Au existat situaţii similare din punct de vedere al nivelului scăzut al apei în 2003, precum şi în 2018, dar acum seceta a venit prea devreme iar acesta va fi probabil cel mai nefavorabil an pentru transportul fluvial”, a susţinut Zhekov.

Nivelul apelor Dunării nu este probabil să crească prea curând, a avertizat el.

Conform Agenţiei Executive pentru Explorarea şi Întreţinerea Fluviului Dunărea din Ruse, nivelul Dunării la Ruse a scăzut până la 52 de centimetri deasupra punctului de zero absolut. În zilele următoare experţii se aşteaptă ca acest nivel să mai scadă cu 3 centimetri.

Articole recente

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

9 minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

12 minute ago

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More