Macroeconomie

Budăi: Salariile din sectorul bugetar, majorate de la 1 august; impactul – 2 miliarde lei

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor din sectorul bugetar începând cu 1 august, impactul fiind în jur de 2 miliarde lei, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Muncii, Marius Budăi, care a adăugat că aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul deja aprobat.

“Astăzi, Ministerul Muncii a propus spre dezbatere Guvernului şi au fost şi aprobate trei ordonanţe de urgenţă. Prima ordonanţă de urgenţă se referă la majorarea începând cu 1 august a salariilor lucrătorilor din mediul bugetar, acei lucrători care nu erau la nivelul din 2022. Majorarea constă în acordarea unei pătrimi din diferenţa aflată în plată şi nivelul prevăzut în Legea 153 pentru anul 2022”, a precizat Budăi, după şedinţa Executivului, potrivit Agerpres.

El a menţionat că, în general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei pentru un angajat. Personalul medical şi ceilalţi angajaţi care au atins pragul pentru 2022 nu vor primi această majorare, a explicat ministrul.

“În general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei la angajat şi sunt angajaţi care vor primi şi mai puţin. Iar, în afară de personalul medical care deja ştim că este la nivelul din 2022, mai sunt salariaţi în cadrul ministerelor care deja au atins pragul din 2022 şi acei salariaţi nu primesc majorarea pentru că deja sunt acolo”, a afirmat Marius Budăi.

Ministrul a subliniat că aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul de stat deja aprobat.

“Impactul bugetar este în jur de 2 miliarde lei, undeva la 2,1 miliarde lei, dar nu este trecut un impact bugetar suplimentar din cauza a ceea ce v-am spus, pentru că se face cu încadrarea în cheltuielile bugetare deja aprobate. Este articol separat în ordonanţa de urgenţă. Ştiţi foarte bine că s-au blocat angajările pentru semestrul al doilea din anul 2022, la început de an au fost bugetate acele posturi vacante, deci avem o economie şi se pot încadra aceste cheltuieli”, a spus Budăi.

Potrivit acestuia, sunt vizate de această majorare în jur de un milion de persoane.

“Din cei 1,2 milioane de bugetari trebuie să scădem personalul medical şi acele pe categorii de persoane care deja sunt la nivelul din 2022”, a completat ministrul Muncii.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

8 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

8 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

8 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

9 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

9 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More