Macroeconomie

Budăi: Toţi miniştrii de linie au termen până miercuri să depună amendamente pentru legea pensiilor speciale

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că toţi miniştrii de linie au termen până miercuri, la ora 12,00, să depună în scris amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale.

“Săptămâna trecută a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru referitor la respectarea jalonului din PNRR cu privire la reforma pensiilor speciale. Acolo s-a decis şi un calendar al grupului de lucru, ţinând cont de faptul că noi, PSD, ne dorim urgentarea depunerii şi a Cererii numărul 3 dar şi de termenul de 31 martie, termen la care adoptarea tacită în Senat urmează să se întâmple. A reieşit necesitatea ca toţi miniştrii de linie să vină, în scris, cu amendamentele care au reieşit atât din raportul final al Băncii Mondiale, dar şi din discuţiile cu Comisia Europeană. În acest sens, sub coordonarea domnului prim-ministru, vineri am întocmit adrese de solicitare către toţi miniştrii de linie cu termen până săptămâna aceasta, miercuri, ora 12,00, de a se depune aceste amendamente care să respecte prevederile din cadrul PNRR. Apoi, la finalizarea şedinţei de Guvern, vom avea încă o întâlnire a grupului de lucru unde să participe şi miniştrii de linie care au în coordonare aceste legi speciale, să agreăm acele amendamente pe care ulterior să le depunem către coaliţie spre decizie”, a precizat Budăi, luni, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

El a adăugat că “este momentul” ca ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, să meargă la Comisia Europeană cu acele amendamente care vor fi agreate în coaliţie, pe legea pensiilor speciale. “Mă pun la dispoziţia dumnealui să îl însoţesc, să mergem la Comisia Europenă”, a spus Budăi, potrivit Agerpres.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

7 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

8 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

8 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More