International

Bugetul misiunilor de pace ale ONU redus din nou (diplomaţi)

Ţările membre ale ONU au ajuns la un acord de principiu pentru a reduce cu 65 de milioane de dolari bugetul global al operaţiunilor de pace ale Naţiunilor Unite pentru intervalul iulie 2019-iunie 2020, au făcut cunoscut surse diplomatice, notează AFP, potrivit Agerpres.

Spre deosebire de anii precedenţi, mai multe ţări, printre care Statele Unite, s-au arătat moderate în cererile lor de reducere a fondurilor, a precizat una din surse.

Pentru ultimele 12 luni, bugetul anual al operaţiunilor de pace care mobilizează circa 100.000 de Căşti Albastre s-a ridicat la 6,689 miliarde de dolari, după ce cu câţiva ani înainte a fost de aproape opt miliarde de dolari.

Pentru noul buget, experţii financiari ai ONU au propus statelor membre un total inferior cu 50 de milioane de dolari faţă de solicitarea secretarului general Antonio Guterres. După discuţii intense timp de mai multe săptămâni, statele membre au decis să facă tăieri de 65 de milioane de dolari, potrivit surselor.

“Cum, necum, (Guterres) se poate descurca” cu totalul obţinut, a apreciat un diplomat sub acoperirea anonimatului.

Bugetul precedent a suportat tăieri de 122 de milioane de dolari în raport cu cererile experţilor financiari ai ONU.

Discuţiile vor continua în cursul weekendului între statele membre pentru repartizarea tăierilor. Acestea se vor concentra asupra misiunilor ONU cele mai costisitoare, în special din Mali, Republica Centrafricană, Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud, potrivit unei surse diplomatice.

La începutul negocierilor, SUA au insistat pentru tăieri de 150 de milioane de dolari, Rusia de 196 milioane, Africa de 40 de milioane şi Europa de 49 de milioane de dolari, potrivit sursei. De-a lungul dezbaterilor, Statele Unite au cerut economii de numai 78,5 milioane de dolari, Rusia (ca şi China) de 81 milioane, iar Africa a acceptat reduceri de 50 de milioane şi Europa de 60 de milioane.

Statele Unite sunt cel mai important finanţator al operaţiunilor de pace, înaintea Chinei şi Japoniei. Luate pe ansamblu, ţările europene contribuie cu o treime la bugetul anual al misiunilor de pace, separat de fondurile de funcţionare a ONU (circa 5,4 miliarde de dolari).

Articole recente

Ministrul Energiei, despre realizarea SACET: CET-urile care folosesc tehnologie de 40-50 de ani trebuie înlocuite

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, declară că grupurile de lucru de la minister analizează solicitarea Consiliului…

19 minute ago

Ministrul Bogdan Ivan vrea să rezilieze contractul privind termocentrala de la Iernut

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că vrea să rezilieze contractul privind termocentrala de la Iernut…

21 de minute ago

George Simion l-a făcut  „servitor” și „păpușă” pe Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, chiar la el acasă (Dr. Adrian Băzăvan) – video

George Simion l-a jignit pe Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, numindu-l drept „servitor al agendei globaliste”…

2 ore ago

Simion, vasalul Ungariei? Simion l-a recunoscut pe premierul Ungariei Viktor Orban drept conducătorul Europei și al întregii creștinătății (Dr. Adrian Băzăvan) – video

George Simion a declarat în fața unei largi audiențe internaționale că Viktor Orban, Prim-ministrul Ungariei,…

2 ore ago

Ştefan-Radu Oprea: Romaero a trecut pe profit operaţional

Romaero a înregistrat un profit de 2,5 milioane de lei, după ce a recuperat pierderi…

2 ore ago

Ministrul Energiei dezminte zvonurile potrivit cărora România ar da energie electrică la jumătate de preţ Republicii Moldova

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezminţit joi "fake news-urile" potrivit cărora România ar da gratis…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More