Update articol:

Bulgaria a cerut SUA exceptarea sa de la aplicarea sancţiunilor americane împotriva Lukoil

Bulgaria Sursa foto: pixabay.com
Bulgaria, urmând exemplul Germaniei şi Ungariei, a solicitat o excepţie din partea SUA privind aplicarea sancţiunilor americane impuse companiei petroliere ruse Lukoil, care deţine singura rafinărie bulgară, a confirmat miercuri în parlamentul de la Sofia ministrul bulgar al Energiei, Jecho Stankov, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului menţionat cererea a fost înaintată Washingtonului la sfârşitul lunii octombrie, la câteva zile după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat sancţiuni împotriva Lukoil şi Rosneft, două dintre principalele companii petroliere ruseşti, sancţiuni aplicabile începând din data de 21 noiembrie.

Trump speră că prin aceste sancţiuni, şi mai ales prin sancţiunile secundare cu care ameninţă companiile şi statele terţe care ar continua să facă afaceri cu cele două companii ruseşti, vor fi diminuate veniturile energetice ale Rusiei, pentru a-i fi diminuate implicit veniturile pentru finanţarea armatei şi a accepta prin urmare încetarea războiului din Ucraina în termenii doriţi de aceasta şi de susţinătorii săi occidentali.

Până la declaraţia de miercuri a ministrului bulgar al energiei autorităţile de la Sofia nu anunţaseră public solicitarea unei astfel de scutiri, iar anunţul acestuia nu precizează perioada pentru care a fost cerută excepţia.

Obiectivul acestei solicitări, a mai spus ministrul citat, este “obţinerea unei scutiri care să garanteze stabilitatea şi continuitatea producţiei pe teritoriul naţional, să asigure acoperirea nevoilor şi, în consecinţă, menţinerea nivelului preţurilor la combustibili”.

Germania a anunţat că a obţinut deja din partea SUA o scutire de la aplicarea sancţiunilor împotriva Rosneft, companie care operează o mare rafinărie lângă Berlin. De asemenea, premierul ungar Viktor Orban a obţinut, în urma summitului de vineri cu Trump, acordul SUA de a continua să cumpere petrol prin conducte ruseşti, întrucât Ungaria este o ţară lipsită de ieşire la mare şi se poate aproviziona mai dificil din alte surse.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026