Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Prim-ministrul Kiril Petkov a declarat luni că Bulgaria susţine sancţiunile împotriva Rusiei ca mijloc de a opri invazia în Ucraina, dar va dori probabil o exceptare de la interzicerea importurilor de gaze naturale şi petrol, dacă o astfel de propunere este înaintată, transmite Reuters.
Bulgaria este aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze furnizată de Gazprom, iar singura sa rafinărie de petrol, deţinută de compania rusă LUKOIL, furnizează peste 60% din combustibilul folosit în ţară.
“Bulgaria ar susţine toate tipurile de măsuri pentru că suntem cu adevărat împotriva războiului, dar pentru acestea două (petrol şi gaze), poate că am cere o exceptare… Nu avem alternative chiar acum, suntem prea dependenţi”, a spus premierul Petkov, potrivit Agerpres.
“Susţinem pe deplin poporul ucrainean, am susţinut primul pachet de sancţiuni, suntem chiar deschişi şi pentru alte sancţiuni; doar aceste două sancţiuni, ar fi foarte greu pentru noi să le adoptăm ca economie şi ca ţară”, a spus el.
Guvernul său va începe, de asemenea, să cumpere 1,5 milioane de tone de grâu pentru a-şi consolida aprovizionarea cu alimente până la recolta de anul viitor şi pentru a evita riscurile care ar putea apărea ca urmare a oricărui posibil accident la centralele nucleare din Ucraina.
Bulgaria, care a produs peste şapte milioane de tone de grâu anul trecut, nu intenţionează să interzică exporturile de grâu, a spus Petkov, adăugând că statul îşi va consolida, de asemenea, rezervele de porumb şi seminţe de floarea soarelui.
Premierul Kiril Petkov a mai declarat că Bulgaria îşi menţine pentru moment ţinta de aderare la zona euro în ianuarie 2024. El a spus că inflaţia în Bulgaria ar urma să fie similară cu cea a ţărilor din zona euro.
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…
Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a doua…
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…
India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…
This website uses cookies.
Read More