International

Bulgaria: Băncile au raportat un profit net de un miliard de euro în primul semestru din 2025

Profitul net al sectorului bancar din Bulgaria se situa la 1,97 miliarde de leva (un miliard de euro) în primul semestru din 2025, o creştere de 8,7% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor publicate de Banca Naţională a Bulgariei, informează Novinite, potrivit Agerpres.

Veniturile nete din dobânzi ale băncilor bulgăreşti au ajuns la 2,8 miliarde de leva, cu 29 milioane de leva mai mult decât la 30 iunie 2024. Şi veniturile din taxe şi comisioane au crescut, ajungând la 849 milioane de leva, un avans anual de 8,8%.

Portofoliul de credite al sistemului bancar a crescut cu 3,3 miliarde de leva, ajungând la 117,4 miliarde de leva. Cel mai important avans a fost pe segmentul creditelor ipotecare şi al împrumuturilor acordate companiilor non-financiare.

În acelaşi timp, s-a înregistrat o uşoară creştere a creditelor neperformante. La 30 iunie 2025, acestea se situau la 3,9 miliarde de leva faţă de 3,8 miliarde de leva la 31 martie 2025.

În trimestrul doi din 2025, depozitele în sistemul bancar au crescut cu 3,8 miliarde de leva (2,3%), ajungând la 170,6 miliarde de leva la finalul lunii iunie. Depozitele gospodăriilor au contribuit cu 2,4 miliarde de leva la această creştere. Depozitele instituţiilor de creditare au urcat cu 1,1 miliarde de leva, iar cele din surse guvernamentale au crescut cu 724 milioane de leva. În schimb, depozitele companiilor non-financiare şi depozitele altor instituţii financiare au scăzut cu 314 miliarde de leva şi, respectiv, 137 milioane de leva.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More