International

Bulgaria expulzează doi diplomaţi ruşi după descoperirea unei presupuse reţele de spionaj în favoarea Moscovei

Bulgaria a anunţat luni expulzarea a doi diplomaţi ruşi după descoperirea unei presupuse reţele de spionaj în favoarea Moscovei, o decizie care intervine într-un context tensionat între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Ministerul bulgar al Afacerilor Externe a declarat persona non grata doi diplomaţi ai ambasadei Rusiei la Sofia şi le-a dat termen 72 de ore pentru a părăsi ţara din cauza activităţilor incompatibile cu statutul lor diplomatic”, potrivit unui comunicat.

Procurorii bulgari au inculpat luni şase persoane, printre care ofiţeri foşti şi actuali din serviciul de informaţii militare, pentru spionaj în favoarea Rusiei.

MAE bulgar a precizat că a trimis o notă ambasadei Rusiei la Sofia pentru a o informa despre decizia sa, după ce a primit o scrisoare de la Parchet în care era informat că cei doi cetăţeni ruşi erau implicaţi în activităţi incompatibile cu statutul lor diplomatic.

Procurorii bulgari susţin că presupusa reţea de spionaj transmitea informaţii clasificate despre Bulgaria, NATO şi Uniunea Europeană la ambasada Rusiei la Sofia.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

9 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More