Agricultură

Bulgaria ia în considerare interzicerea importurilor de cereale din Ucraina, urmând exemplul Poloniei şi Ungariei

Bulgaria are în vedere interzicerea importului de cereale ucrainene, urmând exemplul Poloniei şi Ungariei, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Iavor Gechev, duminică, la Plovdiv, informează Radio Bulgaria.

“Interesele bulgare trebuie protejate. Mai mult, acum că două ţări au acţionat deja în acest fel, dacă nu reacţionăm, acumulările de pe teritoriul bulgar ar putea deveni şi mai mari”, a argumentat oficialul bulgar.

Ministrul a mai spus că în urmă cu câteva zile a vorbit cu omologii din şase ţări pe această temă. De fapt, Sofia ceruse Bruxelles-ului să reacţioneze încă din septembrie. Ministrul a spus că marţi va avea loc „comunicare cu preşedintele, care este direct implicat în această situaţie”.

Acţiunea unilaterală privind comerţul de către statele membre ale Uniunii Europene este inacceptabilă, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce Polonia şi Ungaria au anunţat interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local.

 

 

Articole recente

Microsoft avertizează asupra unor probleme de serviciu, după întreruperea cablurilor submarine din Marea Roșie

Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…

6 minute ago

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

o oră ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

2 ore ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

2 ore ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More