Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPremierul bulgar Nikolai Denkov a precizat luni că negocierile aflate în desfăşurare cu Austria încă nu au condus la un acord final cu privire la aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată cu aeroporturile, relatează agenţia Novinite.
Vorbind la postul bTV, Denkov a respins posibilitatea ca Bulgaria să accepte în mod exclusiv anumite reguli specifice, făcând referire la cererea guvernului austriac ca România şi Bulgaria să preia migranţi sosiţi în Austria. Premierul bulgar a subliniat că Bulgaria va aplica protocoalele europene stabilite în ce priveşte primirea migranţilor.
Reacţia sa survine după ce ministrul austriac de interne Gerhard Karner a confirmat luni că ţara sa şi-ar putea ridica veto-ul faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen deocamdată prin acceptarea lor într-un aşa-numit “Air Schengen”, respectiv eliminarea controalelor doar în aeroporturi, nu şi la frontierele terestre, dar a pus o serie de condiţii acestor ţări şi Comisiei Europene.
Austria cere astfel consolidarea protecţiei frontierelor externe ale UE pentru a opri valul de migranţi, inclusiv prin alocarea în acest scop de finanţări europene suplimentare, şi preluarea de către România şi Bulgaria a solicitanţilor de azil sosiţi în Austria, în special afgani şi sirieni.
Fostul ministru bulgar de externe Nadejda Neinski a descris această ultimă condiţie pusă de Austria ca fiind “ilogică, întrucât Bulgaria şi România nu au de ce să îndeplinească vreo condiţie în plus pentru acceptarea lor în Schengen”. “Ar fi o greşeală să legăm subiectul migraţiei şi refugiaţilor cu subiectul Schengen. Legătura între cele două există doar în ce priveşte controlul frontierei, ceea ce este normal”, a explicat fosta titulară a MAE bulgar.
În acest timp, ministrul bulgar al justiţiei, Atanas Slavov, a confirmat poziţia exprimată de premierul Denkov, reafirmând angajamentul Bulgariei numai faţă de regulile europene.
Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…
Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…
Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…
Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…
Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…
This website uses cookies.
Read More