International

Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia oferă ajutor pentru majorarea livrărilor de gaze azere spre Europa

Operatorii reţelelor de gaze din Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia au propus transportarea cantităţilor suplimentare de gaze promise de Azerbaidjan Europei, a anunţat vineri preşedintele bulgar Rumen Radev, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

UE caută alternative la gazele din Rusia, după invadarea Ucrainei.

Vorbind la o întâlnire cu preşedintele azer Ilham Aliev, Radev a declarat că patru state membre UE şi-au oferit reţelele pentru a permite livrări mai rapide şi mai ieftine de gaze azere către centrul, vestul şi sudul Europei.

În iulie, Comisia Europeană a semnat un memorandum de înţelegere cu Azerbaidjan pentru dublarea importurilor de gaze naturale azere la cel puţin 20 miliarde metri cubi (bcm) pe an, până în 2027.

“În următorii ani vom vedea cel puţin o dublare a producţiei şi a exporturilor către Europa. Trebuie să avem resurse”, le-a spus jurnaliştilor Ilham Aliev, subliniind că ţara sa este de mult timp un partener şi un furnizor de încredere.

Conducta Trans-Adriatică (TAP) a transportat anul trecut peste 8 bcm de gaze azere spre ţări din Europa, cum ar fi Italia. Azerbaidjanul intenţionează să majoreze anul acesta exporturile cu 40%, la 11,2 bcm.

Preşedintele Bulgariei a declarat că o altă rută ar putea di mai rapidă şi mai ieftină pentru a transporta unele din volumele suplimentare.

“Ceea ce se oferă acum va permite transportul imediat al gazelor azere prin reţelele integrate de gaze ale acestor ţări”, a explicat Radev.

Acesta a adăugat că va discuta ideea cu alţi lideri din Balcani şi cu preşedintele CE, Ursula von der Leyen, care soseşte sâmbătă la Sofia, pentru inaugurarea interconectorului de gaze Grecia – Bulgaria. Acesta va transporta iniţial un miliard metri cubi de gaze azere pe an către Bulgaria.

“Sunt sigur că astfel nu doar gazele azere vor ajunge în Bulgaria dar şi în Europa vor sosi volume mai mari şi va fi sprijinită securitatea energetică a continentului european per ansamblu”, a declarat Aliev.

Articole recente

Roxana Caliminte: UE cumpără energie din SUA de 750 mld $. România tace

Uniunea Europeană a anunțat că va cumpăra energie din Statele Unite în valoare de 750…

10 minute ago

Electrica avea de primit 2 miliarde de lei la finalul primului trimestru în baza schemei de plafonare-compensare

Electrica avea de primit două miliarde de lei la finalul primului trimestru din acest an…

13 minute ago

Raport KMG: Volumul de prelucrare la rafinăriile Petromidia și Vega a crescut, în primul semestru 2025 cu 60,7%

Volumul de prelucrare la rafinăriile KMG International (Petromidia, Vega) din România a crescut, în primul…

17 minute ago

Şedinţa coaliţiei: Pachetul 2 de măsuri de reformă urmează să fie aprobat după rectificarea bugetară (surse Agerpres)

Coaliţia de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie…

23 de minute ago

Ministrul Energiei, la listarea obligaţiunilor Electrica: Aceşti bani vor ajunge înspre consolidarea capacităţilor de producţie a energiei

Banii obţinuţi din listarea obligaţiunilor Electrica vor fi folosiţi pentru a consolida capacităţile de producţie…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More