Categories: Fără categorie

Bulgaria: Un consilier şi un secretar ai preşedintelui Radev, arestaţi; percheziţii la sediul administraţiei prezidenţiale

Patru persoane au fost arestate joi la Sofia, printre care un secretar prezidenţial şi un consilier prezidenţial, iar birouri ale administraţiei prezidenţiale au fost percheziţionate în cadrul a două anchete, vizând acuzaţii de trafic de influenţă şi divulgare de secrete de stat, a comunicat Parchetul bulgar, transmite BTA.

Plamen Uzunov, secretarul pentru afaceri juridice şi anticorupţie al preşedintelui Rumen Radev, a fost reţinut pentru 24 de ore în cadrul unei anchete referitoare la abuz în serviciu şi trafic de influenţă, a informat Parchetul, potrivit Agerpres.

Puţin mai devreme, procurori şi poliţişti au percheziţionat birouri ale administraţiei prezidenţiale, fiind confiscate calculatoare şi documente din birourile folosite de cei doi membri ai administraţiei prezidenţiale.

Vorbind din oraşul Gabrov, procurorul general Ivan Gheşev a spus că operaţiunile au avut loc în cadrul a două anchete distincte, referitoare la trafic de influenţă şi divulgarea unui secret de stat.

Parchetul i-a audiat anterior ca martori pe Plamen Uzunov şi pe omul de afaceri Plamen Bobokov, care comunicau între ei de multă vreme, schimburile de SMS-uri făcute publice de procurori referindu-se, între altele, la arestarea unui petrolier şi la propuneri de numiri de ambasadori.

Cea de-a doua anchetă, care priveşte divulgarea de secrete de stat şi este condusă de Parchetul Militar Districtual, a dus joi la arestarea unui fost ofiţer al Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (SANS), identificat cu iniţialele M.K., şi a consilierului prezidenţial pentru securitate şi apărare, Ilia Miluşev.

În cadrul procedurilor premergătoare procesului, alte două persoane, P.V. şi A.Z., au fost puse sub acuzare şi plasate în arest la domiciliu.

În urma arestării celor doi membri ai administraţiei prezidenţiale, Partidul Socialist Bulgar (BSP), de opoziţie, a emis un comunicat de presă în care afirmă că are încredere în integritatea preşedintelui Radev şi susţine că evenimentele de joi constituie ‘un act fără precedent care subminează fundamentele statalităţii bulgare’.

Radev a fost susţinut în campania din 2018 de BSP, care l-a sprijinit şi de atunci încolo.

Comunicatul acuză că, în ultimele săptămâni, preşedintele Radev este supus unui atac feroce din partea majorităţii parlamentare şi a guvernului de dreapta, cărora li s-a alăturat joi şi puterea judiciară.

O adunare în sprijinul lui Radev a avut loc în faţa sediului preşedinţiei, unde, conform postului naţional de radio, câteva zeci de persane s-au strâns în timp ce în interior se desfăşurau percheziţii. Demonstranţii, printre care s-au aflat deputaţi socialişti, un avocat, un analist politic, au spus că s-au adunat spontan pentru a apăra democraţia. Ei i-au huiduit pe procurori în timp ce aceştia părăseau curtea administraţiei.

Tot joi, autorităţile l-au arestat pe Plamen Bobokov în aceeaşi anchetă privind traficul de influenţă.

Bobokov, puţin cunoscut până recent, deşi este unul din cei mai mari proprietari de afaceri din Bulgaria, a fost reţinut prima dată în mai în legătură cu o afacere cu deşeuri ilegale, fiind eliberat în iunie contra unei cauţiuni de 1 milion de leva.

Articole recente

BCE spune că este nevoie de un euro digital în situaţii de perturbări majore precum blackout-ul din Spania

Este nevoie de o versiune digitală a monedei euro pentru ca rezidenţii zonei euro să…

48 de minute ago

Nazare: Nu sunt șantajabil și nu am nimic de ascuns; acțiunile recente ale MF și ANAF deranjează teribil multiple zone de influență

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, afirmă că acțiunile recente ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de…

52 de minute ago

ICCJ sesizează CCR cu privire la legea pensiilor: Judecătorii transmit un ‘nu răspicat’ oricărei tentative de a slăbi statutul constituțional al magistraturii

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, joi, în unanimitate, în ședința Secțiilor…

54 de minute ago

Ministrul Energiei, despre realizarea SACET: CET-urile care folosesc tehnologie de 40-50 de ani trebuie înlocuite

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, declară că grupurile de lucru de la minister analizează solicitarea Consiliului…

3 ore ago

Ministrul Bogdan Ivan vrea să rezilieze contractul privind termocentrala de la Iernut

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că vrea să rezilieze contractul privind termocentrala de la Iernut…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More