Energie

Bulgaria vrea să termine până la finalul anului conducta Balkan Stream, o extindere pe teritoriul Bulgariei a conductei ruseşti TurkStream

Premierul bulgar Boiko Borissov a declarat luni că speră să termine gazoductul Balkan Stream, o extindere pe teritoriul Bulgariei a conductei ruso-turcă TurkStream, până la finele acestui an, în ciuda întârzierilor provocate de pandemia de coronavirus, transmite Reuters.

“Să sperăm că pandemia de coronavirus a dispărut”, a spus Borissov reporterilor după ce a inspectat progresul în construcția conductei cu prim-ministrul sârb Alexander Vucic, primul lider străin care a vizitat Bulgaria după ce restricțiile de călătorie din cauza pandemiei au fost eliminate. „În ciuda întârzierii de două până la trei luni, sperăm să îndeplinim calendarul și să-l avem gata până la sfârșitul anului”, a adăugat Borissov.

Acesta a spus că gazoductul poate transporta aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaz pe an. Este vorba despre gaz rusesc, precum și gazul de la un terminal de gaz lichefiat construit în nordul Greciei, dar şi  gaz din Azerbaidjan.

„Această conductă poate transporta atât gaze naturale rusești, cât și lichefiate și azeri”, a spus el, precizând: “Aceasta este o diversificare a gazelor nu numai pentru Bulgaria, dar și pentru Serbia și regiune.”

Bulgaria construiește, de asemenea, o conductă de gaze cu Grecia, care ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului. Aceasta a început să-și reducă dependența aproape completă de gazul rusesc prin importul de gaze naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite.

Președintele Serbiei Aleksandar Vučić a transmis, ieri, în timpul vizitei în Bulgaria, că Serbia și Bulgaria sunt două țări prietene, care lucrează împreună la două mari proiecte – autostradă și gazoductul balcanic, proiecte esențiale pentru ambele țări. 

”Am vizitat două mari proiecte, comune, sfârșitul autostrăzii între cele două țări și Sofia, și atunci vom avea de mers 3 ore pe autostrada Belgrad-Sofia. Acest lucru nu au putut să-l viseze multe decenii nici sârbii, dar nici bulgarii, a spus Vučić ziariștilor, după ce a vizitat împreună cu președintele guvernului bulgar Bojko Borisov  traseul viitorului ”gazoduct balcanic”, în localitatea Krušumski.

”Construirea gazoductului balcanic pentru ambele țări înseamnă creșterea economiei și a producției industriale, precum și asigurarea gazului pentru gospodării, pe o perioadă mai lungă, care este una dintre cele mai importante surse de energie”, a spus Vučić, citat de Radioteelviziunea Voivodinei.

Anul trecut, Bulgaria a semnat un contract în valoare de 1,1 miliarde de euro cu grupul Arkad din Arabia Saudită pentru construcţia unei conducte cu o lungime de 474 de kilometri, denumită Balkan Stream, care ar urma să transporte, în principal, gaze naturale ruseşti către Serbia, de la graniţa Bulgariei cu Turcia. Conform acordului semnat cu firma saudită, Balkan Stream trebuia să devină operaţională încă din 2020. Cu toate acestea, carantina impusă de pandemia de coronavirus a întârziat lucrările de construcţii.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More