International

Bundesbank: Salariile au crescut peste aşteptări, reprezentând un risc la adresa inflaţiei

Salariile în Germania cresc mai rapid decât se estima, punând sub semnul întrebării aşteptările privind scăderea în continuare a inflaţiei, se arată în raportul lunar publicat de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Banca Centrală Europeană aproape sigur va demara luna viitoare reducerea dobânzilor, iar preşedintele BCE, Christine Lagarde, s-a declarat încrezătoare că inflaţia este acum “sub control”.

Dar cel mai mare acţionar al BCE, Banca Centrală a Germaniei, are un ton mai prudent, avertizând asupra riscurilor la adresa inflaţiei în urma majorării salariilor, pe fondul redresării celei mai mari economii europene.

“Încă există riscuri la adresa procesului fundamental de dezinflaţie. Creşterea salariilor a fost recent mai solidă decât ne-am aşteptat. Aceasta ar putea însemna că presiuni ridicate asupra preţurilor, în special la servicii, ar putea dura mai mult”, avertizează Bundesbank.

Salariile convenite în mod colectiv, inclusiv beneficiile suplimentare, au crescut cu 6,2% în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, faţă de un avans de 3,6% în ultimele trei luni din 2023.

Excluzând plăţile excepţionale, salariile convenite în mod colectiv au înregistrat o expansiune anuală de 3% în primele trei luni din acest an, de asemenea un ritm mai rapid decât în trimestrul patru din 2023.

“Aceste evoluţii extind tendinţa crescătoare din primăvara lui 2021 privind salariile”, apreciază Banca Centrală a Germaniei.

Instituţia se aşteaptă ca inflaţia în Germania să crească în mai, de la 2,4% în aprilie. De asemenea, Bundesbank se aşteaptă la redresarea economiei ţării în trimestrul doi din 2024, în urma redresării serviciilor. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More