Update articol:

Burcea, vicepreşedinte ANAT: “Cerem să existe un indice fix, 400 sau 500, sub care cei care nu sunt vaccinaţi şi vin din aceste ţări să nu mai stea în carantină”

Burcea

Cetăţenii nevaccinaţi care vin din ţările aflate pe lista galbenă nu ar mai trebui să stea în carantină dacă se testează la intrarea în ţară, a afirmat, vineri, Alin Burcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), într-o conferinţă de presă.

“Ca urmare a campaniei eficiente de vaccinare, România are astăzi un indice epidemiologic extrem de mic, 99. Astfel că aproape toate ţările unde merg acum românii sunt pe lista galbenă, iar cei care se întorc trebuie să stea 10 sau 14 zile în carantină. Noi cerem să existe un indice fix, 400 sau 500, sub care cei care nu sunt vaccinaţi şi vin din aceste ţări să nu mai stea în carantină”, a precizat Burcea.

Acesta a menționat două exemple de bune practici la nivel european: Portugalia care folosește un indice epidemiologic fix de 500, iar Islanda de 700. De asemenea, a precizat că sunt deja 13 state care au renunțat complet la carantina, iar reprezentanții sectorului turistic la nivel european consideră, în mod unanim, că statele membre ar trebui să ridice restricțiile de călătorie pentru persoanele vaccinate, recuperate sau cu test negativ care calatoresc in interiorul Uniunii.

În plus, pentru cei care vin din ţări cu indice mare, soluţia ar fi testarea la intrarea în ţară, astfel încât oamenii să nu mai stea în carantină. În acest sens, ANAT propune înființarea de puncte de testare în aeroport, unde să poată fi efectuate teste PCR sau antigen, iar călătorii care se întorc sau care sosesc din țări cu indice epidemiologic mai mare, să fie testați. În acest fel, din 190 de persoane, cât pot să fie în medie într-un avion, vor sta în carantină maxim 8-10 – cei care sunt în realitate pozitivi, restul putând a doua zi să-și continue activitatea. Această măsură ar reprezenta și un avantaj fiscal pentru stat, fiind mai puține persoane în carantină, care este plătită de către stat. În acest fel, toată lumea va putea să călătorească fără nicio opreliște.

Pentru stimularea turismului de incoming, reprezentanții ANAT consideră că este esențial ca turiștii care vin în România din țările aflate pe lista galbenă și care nu au reușit să se vaccineze, să poată fi exceptați de la efectuarea carantinei obligatorii în cazul în care prezintă rezultatul negativ al unui test pentru depistarea infecției cu Sars-Cov-2. Suplimentar, statul român poate aplica metoda folosită deja în Grecia, de testare aleatorie a turiștilor la frontieră, costurile acestei testări fiind suportate integral de stat.

“Deși nu am auzit mai nimic despre bugetele de promovare ale României în acest an, vrem să atragem atenția asupra poziției avantajoase în care se află România momentan, din punct de vedere al atractivității pentru turiștii străini. Țara noastră este o destinație sigură și atractivă, iar Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului nu ar trebui să rateze oportunitatea de a valorifica acest avantaj, încă din acest an, prin promovarea turismului românesc pe piețele externe. Acum este momentul, nu după ce se va încheia pandemia. Piața turistică internațională este concurențială iar multe țări deja au demarat campanii de promovare. Turismul de incoming, adică atragerea turiștilor străini, reprezintă una dintre cele mai accesibile forme de export de servicii. Nu înstrăinăm nicio resursă naturală, niciun bun al patrimoniului national și nu avem cheltuieli pentru transportarea unor materiale. Atragem turiști, care lasă bani în țară și care, în plus, descoperă România și pot deveni, la rândul lor, ambasadori neoficiali și promotori ai țării noastre”, consideră reprezentanții ANAT.