Politica

Burduja: Am depăşit suma de 14 miliarde de euro finanţări europene nerambursabile pentru sectorul energetic

Finanţările europene nerambursabile pentru sectorul energetic au depăşit suma de 14 miliarde euro, din care 5,5 miliarde euro pentru producţia de energie verde şi 1,5 miliarde euro pentru transport şi distribuţie de energie electrică, a anunţat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

“Prin efortul echipei de la Ministerul Energiei, am depăşit suma de 14 miliarde de euro finanţări europene nerambursabile pentru sectorul energetic. Sunt bani fără precedent pentru producţia de energie verde (peste 5,5 miliarde de euro, inclusiv schema contractelor pentru diferenţă), pentru îmbunătăţirea transportului şi distribuţiei de energie electrică (peste 1,5 miliarde euro) şi gaze naturale, pentru creşterea capacităţii de stocare de la zero la peste 1 GW în următorii doi ani, pentru creşterea capacităţii de producţie în centrale pe gaz şi în cogenerare moderne (peste 2 GW putere instalată), pentru modernizarea industriei româneşti, producţia de hidrogen verde şi multe altele”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că aproape în fiecare zi sunt semnate contracte noi de finanţare, iar marţi a fost parafat un acord cu UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării), care va asigura un ritm şi mai accelerat pentru evaluările proiectelor.

“Toate aceste miliarde de euro vor face România mai sigură în sectorul energetic, dar vor conduce şi la preţuri mai bune la facturile românilor. Dincolo de evoluţia de pe pieţele spot, facturile sunt plafonate până la 1 aprilie 2025. Dar este important ca până atunci să punem în funcţiune cât mai multe capacităţi noi sau modernizate şi să finalizăm proiectele începute. Investiţiile înseamnă mii de noi locuri de muncă şi şansa de a renaşte industria românească pentru sectorul energetic”, a subliniat Burduja.

Ministrul a mai anunţat că luni a fost pusă în transparenţă o Hotărâre de Guvern prin care se deblochează un nou proiect hidroenergetic, pe Valea Oltului, proiect început înainte de 1989 – Cornetu-Avrig.

“Restul rămas de executat va depăşi 300 de milioane de lei, iar Hotărârea de Guvern asigură fondurile pentru exproprierile necesare finalizării proiectului”, a punctat Sebastian Burduja.

Articole recente

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil

Un cititor ne-a semnalat joi, 1 august 2025, în jurul orei 14:00, prezența unui incendiu…

18 minute ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

o oră ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

2 ore ago

Bolojan: Aprobăm ajutoarele financiare pentru locuinţele afectate din Suceava şi Neamţ; este un prim pachet

Guvernul va aproba, în şedinţa extraordinară de vineri, ajutoarele financiare de urgenţă pentru persoanele ale…

2 ore ago

Intră în vigoare noile reguli ale UE pentru inteligenţa artificială, cu limitări pentru modelele avansate

Sâmbătă, 2 august intră în vigoare reglementările Uniunii Europene pentru inteligenţa artificială (AI), reaminteşte vineri…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More