Energie

Burduja: Avem capacitatea şi hotărârea de a sprijini necondiţionat Republica Moldova,mai ales în aceste vremuri deosebit de complicate

Republica Moldova a decis să instituie stare de alertă timpurie pe piaţa gazelor, din cauza evenimentelor recente din regiunea Kursk, şi l-am asigurat pe ministrul Energiei, Victor Parlicov, de sprijinul total şi permanent al României, a transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

“Fraţii noştri de peste Prut au decis să instituie stare de alertă timpurie pe piaţa gazelor, din cauza evenimentelor recente din regiunea Kursk. De aceea, am avut o discuţie telefonică cu prietenul meu, Victor Parlicov, ministrul Energiei din Republica Moldova, pe care l-am asigurat de sprijinul total şi permanent al României. Ne-am coordonat, aşa cum am făcut-o mereu, pentru a gestiona această situaţie cu maximă eficienţă. Prin noua Strategie Energetică a României, ţara noastră se angajează că va susţine securitatea energetică a Republicii Moldova. Avem capacitatea şi hotărârea de a sprijini necondiţionat Republica Moldova, cu atât mai mult în aceste vremuri deosebit de complicate”, a scris Burduja, joi seara, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că Vestmoldtransgaz, subsidiară a Transgaz, a devenit încă de anul trecut operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale din Republica Moldova, contribuind semnificativ la asigurarea stabilităţii întregului sistem energetic de peste Prut.

Totodată, gazoductul Iaşi-Chişinău este operaţional din 2022 şi în prezent se lucrează la extinderea sa prin Centura Chişinău. La fel, linia de interconexiune Suceava-Bălţi este una dintre priorităţile centrale ale ambelor sisteme de transport a energiei electrice şi se estimează să fie gata la nivelul anului 2027.

“Vom continua să ne concentrăm toate energiile pe unirea sistemelor energetice ale Republicii Moldova şi României, pentru a garanta stabilitatea, securitatea şi dezvoltarea pe ambele maluri ale Prutului. Relaţia dintre România şi Republica Moldova este unică. Împărtăşim acelaşi trecut şi cu siguranţă, acelaşi viitor. Suntem puternici alături, de neclintit împreună”, a mai scris ministrul Energiei pe reţeaua de socializare.

Conform Bloomberg, luptele continuau joi în regiunea rusă Kursk, în a treia zi a unei incursiuni majore a trupelor ucrainene, susţinute de unităţi mecanizate. Potrivit mai multor analişti, trupele ucrainene îşi concentrează înaintarea în jurul Sudja, un oraş de circa 5.500 de locuitori, situat la aproximativ 10 km de frontieră şi în apropierea căruia se afla o staţie de transbordare a gazelor ruseşti spre Europa prin Ucraina. Deşi amploarea înaintării ucrainenilor nu este clară, gigantul energetic rus Gazprom a dat asigurări joi că va continua să livreze gaze prin staţia sa Sudja.

View Comments

  • Se pare că Burduja nu a auzit de zicala,,frate,frate,dar brinza-i pe bani".
    Tot românii vor plăti ,,prietenia" dintre cei 2 miniștri.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

14 minute ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

3 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

3 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

3 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More