Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProiectul centralei de la Iernut ar putea fi pus în funcţiune în luna decembrie a acestui an, în timp ce Grupul 5 de la Rovinari ar trebui să intre în probe din septembrie, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la finalul şedinţei cu producătorii de energie.
“Am parcurs stadiul principalelor proiecte care au şanse să fie puse în funcţiune anul acesta. Iernut, sigur că e cel mai important şi cel mai aşteptat, un grup pe gaz modern, peste 400 MW putere instalată, cu un grafic accelerat de lucrări. Avem şanse să îl punem în funcţiune în luna decembrie anul acesta. La Complexul Energetic Oltenia, o altă investiţie importantă – grupul 5 Rovinari, care în septembrie ar trebui să intre în probe şi de la 1 octombrie să avem producţie foarte importantă cu un grup modern. De asemenea, există o centrală nouă în cogenerare în execuţie, cu grad ridicat de finalizare, undeva la 95%, la Năvodari, un proiect al Fondului româno-kazah, întârziat peste un an, un an şi jumătate. Mi s-a promis de când am început mandatul că se va termina peste o lună, peste două, peste trei. Am solicitat companiei Rompetrol, antreprenorului general, finalizarea acestei investiţii, care ar însemna 80 MW. Este o capacitate totuşi importantă.(…) I-am convocat săptămâna viitoare la o întâlnire special pentru această investiţie”, a spus Burduja, potrivit Agerpres.
Ministrul a subliniat că a convocat această întâlnire cu principalii producători pentru a analiza câteva teme, pentru a şti pe ce producţie poate miza în această perioadă sistemul energetic, şi cum s-ar putea, mai ales pe vârful de consum de seara, ca acesta să fie acoperit cu o producţie cât mai mare.
“În acest fel încercăm să calmăm şi pieţele. În acelaşi timp, fac un apel pentru investiţii în zona de stocare, pentru că noi, la Ministerul Energiei, ne facem treaba şi punem la dispoziţie bani nerambursabili. Am pus din PNRR 80 de milioane, urmează încă 300 de milioane din Fondul pentru Modernizare, dar vrem să avem şi proiecte mature care se pot implementa rapid şi care pot ajuta cu echilibrarea sistemului”, a afirmat ministrul Energiei.
Sebastian Burduja a semnalat că zilele trecute au fost puse în funcţiune echipamente şi instalaţii vechi de zeci de ani pentru a creşte producţia de energie electrică.
“Vreau să le mulţumesc în mod special tuturor celor care zilele trecute au făcut eforturi deosebite pentru a putea pune în funcţiune echipamente, instalaţii de acum zeci de ani pentru a putea să mai strângem zeci de MW, sute de MW: în mod special Complexul Energetic Oltenia, unde, până vineri, vom putea funcţiona cu 5 grupuri şi jumătate, inclusiv Işalniţa; în special Valea Jiului, la Paroşeni, unde au folosit inclusiv munca manuală de încărcare a cărbunelui în centrală pentru că au avut probleme cu echipamentele din anii 1950 şi au găsit aceste soluţii; Elcen, cu CET Sud, de asemenea echipamente din anii 60, care la temperaturi ridicate funcţionează cu provocările aferente; şi toţi cei care îşi fac datoria pentru sistemul energetic naţional şi produc cât mai mult în acest zile. Am ajuns azi să tragem de fiecare MW pe care îl avem la dispoziţie pentru că timp de zeci de ani statul român, din păcate, nu a investit în sistemul energetic. Cele 13,6 miliarde finanţări nerambursabile pe care le-am adus pentru sector în ultimul an îşi vor face simţite efectele şi în sistemul de transport şi distribuţie, şi în producţie, şi în zona de echilibrare, dar nu de azi pe mâine”, a transmis ministrul Energiei.
Totodată, a adăugat Burduja, a fost analizată şi posibilitatea de a apela în caz de necesitate, la ordinul Dispeceratului Energetic Naţional, la grupuri în plus.
“De exemplu, la Electrocentrale Craiova sunt două grupuri, ambele la fel de vechi, şi au semnalat, pe bună dreptate, problema personalului, personal specializat care să opereze aceste grupuri în camera de comandă. Oameni care sunt foarte buni, experţi, din păcate au apelat la prevederile unor legi şi au preferat să iasă la pensie. Şi acum avem o problemă reală de experţi care să gestioneze aceste echipamente”, a explicat ministrul.
El a reiterat că nu există motive să ne temem de pene de curent generalizate, de black-out şi “alte scenarii vehiculate în spaţiul public”.
“Fac un apel către toţi cei din spaţiul public să aibă un simţ de răspundere, să nu alarmeze românii, pentru că nu sunt motive de panică. Există avarii locale, suntem la curent. Operatorii de distribuţii au intervenit prompt, sunt reacţii corecte din teren. În cazul unor consumatori de tipul spitalelor, reamintesc că ei trebuie să aibă aceste generatoare, aşa e legea. Acolo unde nu merg trebuie căutaţi şi pedepsiţi cei vinovaţi. Operatorii de distribuţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sunt la dispoziţie să ajute, dar rolul şi răspunderea aparţin spitalelor în primul rând şi altor consumatori de acest gen”, a punctat Sebastian Burduja.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…
Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…
Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Da specialistii numiti cu oug 109 si platiti cu peste 10000 euro luna , ce fac ?
D-le Ministru,
Nu prea sunte-ti pe domeniu,uitati-va la ceea ce va spun.La Brăila exista o centrala pe gaze de 450 Mwh și se afla pe malul Dunării.Exista tehnologie canadiana în care se folosește turbine kinetostatice ( montate pe cursul apelor) si cu invertoare electronice care transfera semnalul continuu în semnal alternativ de o,4 kv fără ca tara sa mai importe gaze,cărbune,etc..iar prețul de obținere energie regenerativa va fi între 10-20$/ Mwh produs astfel încât sa acoperi consumul în orele de vârf.Turbinele sunt în gama 10kw-1000kw,adică 1 Mwh,deci 450 buc montate pe fluviu în zona CET Chiscani și intr-un termen de 6 luni poate salva criza de energie.Ce zici, coane? Ne apucam de treaba sau facem balet cu toate vechiturile energetice!!!
ce mai cauta puiul ăsta de securist în funcția de ministru? Să l ia urmașii bratienilor și să se spele cu el pe cap