Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPiața energetică europeană are nevoie de infrastructură conectivă transfrontalieră – de ‘sârme’ care trec granița – pentru ca energia să circule liber, iar prețurile din statele membre să fie similare, a precizat marți ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.
‘De ce energia costă pe piața zilei de astăzi 84 euro în România, 25 euro în Franța și 60 euro în Austria? Pentru că piața energetică europeană e unică doar pe hârtie. În practică, e nevoie de infrastructură conectivă transfrontalieră – de ‘sârme’ care trec granița – pentru ca energia să circule liber, iar prețurile din statele membre să fie similare. În cele mai multe zile, energia e mult mai ieftină în Vest, produsă în centralele nuclearo-electrice, dar ea nu poate fizic ajunge până la noi, bulgari, greci etc. Am explicat aceste lucruri pe înțelesul tuturor și voi continua, în următoarele zile, să detaliez cauzele prețurilor energiei din România și din regiune. Este important pentru toți românii să cunoască adevărul, dincolo de toate dezinformările toxice din spațiul public. Pe subiectul interconexiunilor, am cerut în repetate rânduri la Bruxelles să avem cu toții obligații și drepturi egale. Este o chestiune de normalitate în proiectul comun european, care a pornit, reamintesc, prin uniunea cărbunelui și oțelului.’, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, ‘România a fost, este și va fi un bun cetățean european’, având deja interconexiuni de 4.000 MW, cu toți vecinii.
‘Avem deja interconexiuni de 4.000 MW, cu toți vecinii, și planul Transelectrica este să ajungem la peste 7.000 MW în următorii 5 ani. Alte state membre nu au procedat la fel. Între Austria și Slovacia nu există deloc interconexiuni. Între Austria și Ungaria capacitatea ar putea fi ușor dublată, dar nu se dorește de mulți ani. Ca urmare a eforturilor din ultimul an la Bruxelles, dezvoltarea interconexiunilor și îmbunătățirea funcționării pieței europene a energiei au devenit priorități de grad zero pentru Comisia Europeană, prin vocea președintelui, Ursula von der Leyen, și a comisarului pentru energie, Dan Jorgensen. Vom continua să urmărim implementarea acestor angajamente.’, a precizat șeful de la Energie.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, transmite joi, după criticile MAE privind prezenţa foştilor premieri…
Este nevoie de o versiune digitală a monedei euro pentru ca rezidenţii zonei euro să…
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, afirmă că acțiunile recente ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de…
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, joi, în unanimitate, în ședința Secțiilor…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, declară că grupurile de lucru de la minister analizează solicitarea Consiliului…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că vrea să rezilieze contractul privind termocentrala de la Iernut…
This website uses cookies.
Read More