Energie

Burduja: Din 2027, România va fi numărul 1 ca producător de gaze în Europa, datorită Neptun Deep

România va fi producătorul numărul 1 de gaze din Europa, din 2027, datorită proiectului Neptun Deep, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la cea de-a 8-a ediţie a evenimentului “Black Sea and Balkans Security Forum”, potrivit Agerpres.

“Am început să apăsăm pedala investiţiilor, iar Suceava – Bălţi, ca interconexiune, este prioritatea zero, cu finalizare până în 2027. Sunt încrezător că Transelectrica va realiza acest proiect de prioritate zero, la fel şi a treia linie, de la Gutinaj la Străşeni, aproape de Chişinău. Sigur, rezilienţa Republicii Moldova de a se baza doar pe interconectarea de sud cu Găgăuzia, Ucraina şi înapoi în Republica Moldova nu e cea mai bună opţiune. De aceea, aceste investiţii sunt absolut esenţiale şi România este clar angajată să ajute. La fel şi pe partea de interconectări pe gaze. România a avut un rol de lider în regiune, aducând pe toată lumea la masa discuţiilor şi spunând că putem să facem un flux inversat în coridorul vertical şi putem să alimentăm Moldova, Ucraina şi restul centrului Europei cu gaze care vin în terminalul din Turcia, în Grecia, în amontele conductei. De asemenea, din 2027, România va fi, datorită Neptun Deep, numărul unu ca producător de gaze în Europa. Sunt mândru că o companie majoritar deţinută de stat, Romgaz, a jucat un rol esenţial în acest proiect, l-a avansat şi a luat decizia curajoasă să facă o investiţie de un miliard de dolari, iniţial cota Exxon, şi să intre în proiect. Cred că este pe o cale fără întoarcere, date fiind investiţiile deja făcute în proiect şi aproape 90% dintre contracte deja semnate”, a menţionat demnitarul.

Ministrul de resort a amintit investiţiile pe care România le-a făcut, până în prezent, în modernizarea reţelei de energie.

“Am început să accelerăm pe capacităţi suplimentare de producţie. Pe gaze, cred că avem peste 3.000 de megawaţi, din care 1.700 megawaţi în Mintia şi cam 1.300 de megawaţi la Gorj, cu Complexul Oltenia, Işalniţa, centrale de cogenerare moderne în Craiova. Iernut e aproape gata, nu vreau să spun gata, dar pot să spun asta în 2 decembrie, sper, pentru că acela este termenul lor limită (…) Am finanţat circa 10 gigawaţi de energie solară şi eoliană în România doar în mandatul meu. Asta, ca să arătăm că piaţa privată se mobilizează prin fonduri şi granturi. Cred că asta va face România cel mai important producător de energie din întreaga regiune. Mai avem multe de făcut pe stocare, dar mult mai multe pe modernizarea reţelei. Am investit cam un miliard de euro până acum. S-au semnat contracte şi sperăm la încă o jumătate de miliard până la finalul anului, prin Mecanismul de modernizare”, a subliniat Sebastian Burduja.

În viziunea demnitarului, cel mai mare duşman al Rusiei este chiar Rusia, pentru că “şi-a subminat cea mai eficace armă pe care o avea împotriva Europei, şantajul cu energie”.

“Din punctul meu de vedere, cel mai groaznic duşman al Rusiei este Rusia (…) Rusia a început războiul de agresiune împotriva Ucrainei absolut nesolicitat şi nejustificat şi şi-a subminat cea mai eficace armă pe care o avea împotriva Europei – şantajul cu energie. După începerea războiului, s-a depus un efort uimitor de Ucraina, de Moldova să-şi sincronizeze sistemele. Este un efort uimitor, pentru că ce a făcut România în 8-10 ani, să-şi sincronizeze reţeaua de energie cu cea europeană, s-a întâmplat în câteva săptămâni sau luni. Pentru fraţii noştri ucraineni şi moldoveni este o o realizare enormă. Apoi, practic, întreaga Europă a trebuit să se diversifice şi să se îndepărteze de energia rusă. Sigur, sunt state-membre care au ales să nu se diversifice bine, nu că n-ar fi avut alternative (…) Cu toate investiţiile în infrastructura de gaze şi interconectări în reţelele noastre, Rusia nu mai are această armă a şantajului sau cel puţin există într-o proporţie mult redusă. Este cea mai bună dovadă pentru moldoveni că nu trebuie să mai depindă de Gazprom”, a afirmat oficialul.

Articole recente

Eturia: În ultimii ani, Malaezia cucerește turiștii români

Malaezia devine una dintre revelațiile turistice ale ultimilor ani pentru români. Numărul călătoriilor a crescut…

17 minute ago

Ucraina: Serghei Lavrov elogiază “pragmatismul” lui Donald Trump şi susţine că Europa “a înnebunit”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a elogiat luni pragmatismul preşedintelui SUA, Donald Trump, cu…

o oră ago

Ministerul Finanțelor: În primele șase luni, deficit de 3,68% din PIB față de deficitul de 3,62% din PIB aferent celor șase luni ale anului 2024

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un…

o oră ago

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverințelor APIA 

Începând cu luna iulie 2025, fermierii crescători de animale pot beneficia de credite punte avantajoase,…

2 ore ago

Bruxellesul apără acordul comercial încheiat cu Trump

Un compromis 'bun' sau o capitulare în faţa preşedintelui american Donald Trump? Comisia Europeană a…

3 ore ago

Sorin Grindeanu: Radu Oprea mi-a spus că are un cazier fiscal la zi curat

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că şeful Secretariatului General al Guvernului,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More