Energie

Burduja, după verificările de la CE Valea Jiului: Societatea trebuie să meargă mai departe şi minerii oneşti să beneficieze de o pâine

Societatea Complexul Energetic Valea Jiului trebuie să meargă mai departe, astfel încât minerii oneşti să poată beneficia în continuare de o pâine, iar România să beneficieze în calendarul asumat de o sursă de energie sigură şi constantă, atrage atenţia ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Precizările oficialului de la Energie vin în urma verificărilor efectuate la compania minieră de o echipă a Direcţiei Servicii Interne – Serviciul Inspecţie din cadrul Ministerului Energiei.

“Am atras atenţia în nenumărate rânduri conducerii Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului că, odată cu acordarea unei sume importante de la buget ca ajutor de stat, vine şi o mare responsabilitate în gestionarea fondurilor publice guvernamentale. Mi-am pus la dispoziţie – în mod public – numărul de telefon, cu ocazia vizitelor în Valea Jiului, solicitând minerilor să îmi sesizeze direct orice aspecte ilegale sau neconforme. Încă din prima zi a percheziţiei efectuate de DIICOT Hunedoara, am dispus trimiterea corpului de control care a constatat lucruri care nu fac cinste profesiei de miner. Cred că societatea trebuie să meargă mai departe, astfel încât minerii oneşti să poată beneficia în continuare de o pâine iar România să beneficieze în calendarul asumat de o sursă de energie sigură şi constantă. Atât eu cât şi colegii din minister ne oferim tot concursul faţă de organele de urmărire penală, în scopul aflării adevărului şi al tragerii la răspundere penală, în mod exemplar, a persoanelor responsabile. România are nevoie de profesionişti în companiile de de stat, cu atât mai mult într-un sector confruntat cu provocările politicilor de tranziţie energetică”, a afirmat Sebastian Burduja.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis vineri AGERPRES, în perioada 8- 12 iulie 2024, o echipă de inspecţie din cadrul Direcţiei Servicii Interne, Serviciul Inspecţie, organ de control de la nivelul Ministerului Energiei, a desfăşurat o misiune specifică la nivelul Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului S.A.

Acţiunea a vizat verificarea modului în care s-a realizat recrutarea/angajarea/promovarea personalului, prezenţa/pontajul angajaţilor (inclusiv suspendări CIM, concedii medicale), respectiv alte drepturi de personal.

Una dintre concluzii se face referire la faptul că în activitatea de recrutare/selecţie a personalului a rezultat necesitatea intervenţiei asupra documentelor procedurale, în sensul completării acestora în vederea creşterii nivelul de transparenţă şi al acurateţii procesului de selecţie.

De asemenea, cu privire la promovarea personalului, s-a desprins necesitatea completării documentelor procedurale cu prevederi concrete constând în algoritmi/etape de evoluţie profesională fundamentate pe criterii de competenţă/studii/vechime în specialitate.

În ceea ce priveşte suspendarea raporturilor de muncă a rezultat faptul că sunt angajaţi care au solicitat suspendarea Contractului Individual de Muncă (CIM), de regulă anual şi în special pe timpul verii, pentru rezolvarea unor probleme personale.

Totodată, în cazul concediilor medicale, anumiţi angajaţi au beneficiat sau beneficiază de concedii medicale frecvente, pe diferite diagnostice. “Se reţine, de asemenea, faptul că, în unele cazuri suspendarea CIM reprezintă o alternativă a concediului medical suprapus concediului de odihnă planificat, pentru a se efectua deplasări în afara ţării, în vederea obţinerii de venituri suplimentare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la capitolul pontaje, sporuri şi alte drepturi de care beneficiază angajaţii societăţii, în urma verificărilor preliminare, au rezultat suspiciuni privind săvârşirea de infracţiuni, ceea ce va duce la transmiterea Raportul de inspecţie către Ministerul Public, în vederea valorificării constatărilor şi concluziilor din cuprinsul acestuia şi al efectuării urmăririi penale cu privire la faptele sesizate.

“În considerarea aspectelor semnalate în presa locală şi ca urmare a verificărilor preliminare desfăşurate în legătură cu activitatea din data de 09.07.2024 a unui angajat al PRESTSERV Petroşani, echipa de inspecţie a propus Consiliului de Administraţie al SCEVJ SA/Directorului general, declanşarea procedurii de cercetare disciplinară”, notează Ministerul Energiei.

În urma concluziilor rezultate, s-au dispus măsuri în sarcina structurilor de specialitate ale Ministerului Energiei, precum şi Consiliului de Administraţie al Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului SA, ţinând cont şi de cercetările penale în curs.

Articole recente

Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq ating noi maxime record după datele privind inflaţia din SUA; acţiunile Oracle urcă spectaculos – actualizare

Actualizare  Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…

15 minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

25 de minute ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

26 de minute ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

2 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

2 ore ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More