Energie

Burduja: Este nevoie de o strategie amplă la nivelul Guvernului pentru a încuraja marii consumatori de energie

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, consideră că din punct de vedere economic ar fi mult mai înţelept pentru România să aibă un consum mai mare de energie şi ar fi necesară o strategie amplă la nivelul Guvernului pentru a încuraja marii consumatori.

Prezent la Târgul Green Energy Expo & Romenvirotec, ministrul a fost întrebat ce înseamnă pentru consumatori şi pentru sistemul energetic faptul că timp de două weekend-uri la rând au fost preţuri negative la energie pe piaţa spot.

“Aşa cum ştiţi, preţurile energiei electrice sunt plafonate la consumatorul final, deci asta nu va afecta în niciun fel românii. Dar sunt două probleme. Pe de o parte, din punct de vedere economic, ar fi mult mai înţelept pentru România să aibă consum mai mare, deci să folosească energia care poate fi produsă – şi aici e nevoie de o strategie amplă la nivelul Guvernului pentru a încuraja dezvoltarea economică, marii consumatori de energie”, a explicat Burduja, potrivit Agerpres.

El a subliniat, pe de altă parte, din perspectiva stabilităţii echilibrului sistemului energetic naţional, că acesta este greu de gestionat în momentul în care există o producţie intermitentă foarte mare, iar ponderea va creşte, pentru că toate liniile de finanţare vor duce la proiecte, motiv pentru care se caută soluţii pentru a încuraja capacităţile de stocare.

“Poate nu se vor implementa la 100%, dar cu siguranţă vor apărea nişte GW în sistemul energetic naţional, solar, eolian în următorii ani. Acesta este şi scopul acestor măsuri, care sprijină fie costul de capital, fie partea de operare prin contractele pentru diferenţă. Şi atunci, împreună cu Dispeceratul Energetic Naţional, cu Transelectrica, noi ne străduim să găsim aceste soluţii, să încurajăm capacităţile de stocare şi hidrocentralele cu acumulare prin pompare. Sigur, bateriile se pot instala într-un termen mult mai scurt decât se poate realiza o investiţie de tip Tarniţa-Lăpuşteşti, trebuie să fim realişti, dar pe toate aceste dimensiuni noi ne străduim să găsim soluţii, iar impactul la clientul final nu există în acest moment”, a punctat ministrul Energiei.

În altă ordine de idei, Sebastian Burduja a precizat că hidrogenul este o soluţie pentru a exploata vârfurile în curba de producţie, în acest sens fiind desfăşurat deja un prim apel din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de 100 de milioane de euro.

“El este în curs şi avem contracte semnate şi avem pregătită din Fondul pentru modernizare o sumă de un miliard euro, care va merge tot spre încurajarea producţiei de hidrogen. (…). Şi mai vreau să vă spun un lucru, pentru că totuşi suntem la Green Energy Expo, noi avem miliarde de euro puse la dispoziţia investiţiilor pentru sistemul energetic, dar eu m-aş bucura să beneficieze companiile româneşti de aceşti bani, nu să subvenţionăm economiile din alte state, unele îndepărtate, unele mai puţin prietene. Este inacceptabil, de exemplu, că astăzi, în România, nu mai producem transformatoare de mare putere şi că termenul de livrare pentru un transformator de mare putere înseamnă 18 luni, 24 de luni. Vă daţi seama ce înseamnă asta pentru proiecte care au termene foarte rigide, finanţate din PNRR, unde trebuie să le închidem în orizontul 2026”, a mai spus ministrul Energiei.

Acesta a făcut un apel public, pe de o parte, de mulţumire pentru industria românească, pentru că deserveşte sistemul energetic naţional şi, pe de altă parte, către toate instituţiile statului ca să se mobilizeze şi să găsească soluţii pentru a avea întreg lanţul şi întreg ecosistemul românesc şi să beneficiem de aceste investiţii.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

4 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

4 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

5 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

5 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

5 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More