Energie

Burduja: Fiecare zi în care centrala de la Iernut nu e terminată înseamnă bani pierduţi pentru Romgaz şi pentru România

Singurele provocări privind proiectul centralei de la Iernut sunt din cauza Duro Felguera, care se află într-o situaţie delicată la nivel global, dar, recent, compania şi-a prelungit scrisorile de garanţie, ceea ce înseamnă că există o şansă să ducă proiectul până la capăt, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

“Suntem la 98% – când am preluat proiectul şi am resemnat contractul cu Duro Felguera am plecat de la 80% – şi, practic, provocările cele mai mari sunt din cauza Duro Felguera. De fapt, singurele provocări. Ei sunt într-o situaţie financiară foarte delicată la nivel global şi, deşi sunt plătiţi la zi de către Romgaz (…), nu îşi plătesc subcontractorii şi intrăm, sau riscăm să intrăm, în cercul vicios din trecut: subcontractorii nu sunt plătiţi, pleacă din şantier, proiectul se blochează. De factură recentă, Duro Felguera şi-a prelungit scrisorile de garanţie, ceea ce înseamnă că există o şansă să ducă proiectul până la capăt, ceea ce ar fi cel mai uşor”, a explicat ministrul Energiei, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că, în caz contrar, Romgaz va trebui să preia antrepriza generală a proiectului şi asta înseamnă să facă licitaţie pentru orice lucrări are de executat, care vor fi făcute cu subcontractori, ceea ce va duce la noi întârzieri şi alte prelungiri.

“Încercăm să evităm scenariul ăsta sau, dacă intrăm în scenariul ăsta, să ne gândim la o modificare legislativă în care, pentru proiecte foarte avansate, cum e acesta – mai avem 2% de executat – să le permitem un cadru mult mai flexibil şi rapid de implementare. Cert e că fiecare zi în care Iernutul nu e terminat înseamnă bani pierduţi pentru Romgaz şi pentru România şi sigur o lipsă de energie pentru sistemul energetic”, a punctat Burduja.

Ministrul a menţionat că, pe calendarul dat de Duro Felguera, se respectă termenul de 31 decembrie 2025 pentru finalizarea centralei.

“E adevărat că suntem păţiţi cu termenele asumate de Duro Felguera dar, având în vedere că totuşi mai e doar 2% de executat, am fost şi în şantier de mai multe ori, deci am constatat cu ochii mei că s-au făcut progrese, cred că este un termen realist. Sunt conştient că şi anul trecut am sperat să terminăm această termocentrală chiar de la finalul anului trecut. Repet, nu am ce să reproşez echipei Romgaz, realmente şi obiectiv. Din păcate, problemele contractului provin din primul contract semnat acum aproape 10 ani cu asocierea care era la momentul respectiv şi care, iarăşi, nu cred că şi-a făcut treaba. Dar lucrurile acestea vor fi spuse şi arătate publicului, toate după terminarea proiectului, ca să nu adăugăm noi provocări în calea finalizării investiţiei”, a precizat şeful de la Energie.

Ministrul Energiei a participat, marţi, la Eurelectric Power Summit 2025, ce se desfăşoară la Bruxelles.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

o oră ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

o oră ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

4 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More