Energie

Burduja: În sectorul nuclear, România este respectată pentru tradiţia de excelenţă de la Cernavodă şi în cercetarea de vârf

România este respectată în sectorul nuclear, la nivel mondial, pentru tradiţia de excelenţă de la Cernavodă şi în cercetarea de vârf, şi este admirată pentru curajul asumării tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

Acesta participă, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Summitul Energiei Nucleare la Bruxelles.

“Începe Summitul Energiei Nucleare la Bruxelles, cel mai important eveniment global la nivel înalt pentru sectorul nuclear. Este prima ediţie şi o zi istorică, în care şefi de state din întreaga lume se reunesc pentru a transmite un mesaj clar: lumea are nevoie de energie nucleară – energie sigură, la un preţ competitiv şi cu emisii zero. Sunt onorat să fiu aici alături de E.S. Klaus Iohannis, preşedintele României, şi delegaţia ţării noastre, inclusiv conducerea Nuclearelectrica”, a scris ministrul, joi, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, de la începutul mandatului de ministru al Energiei, şi-a asumat accelerarea programului nuclear românesc ca prioritate zero.

“În sectorul nuclear, la nivel mondial, România este respectată pentru tradiţia de excelenţă de la Cernavodă (Unităţile 1 şi 2) şi în cercetarea de vârf (reactorul ALFRED de generaţie IV). România este admirată pentru curajul asumării tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), fiind printre statele care au şansa să găzduiască energia viitorului. România este recunoscută pentru generaţiile de experţi de prim rang, iar la Politehnica Bucureşti se formează deja, în singurul simulator de profil din Europa, viitorii specialişti şi operatori ai reactoarelor modulare. România îşi recapătă, treptat, ciclul nuclear integrat, inclusiv producţia de uraniu şi de apă grea, fiind capabilă să inoveze. La Cernavodă se construieşte a treia instalaţie de detritiere din lume, iar tritiul este combustibil candidat pentru viitoarele reactoare bazate pe fuziune nucleară – energia viitorului”, a punctat Sebastian Burduja.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, împreună cu o delegaţie a României, la Bruxelles, la Summitul Energiei Nucleare, organizat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi de Regatul Belgiei, ce are are loc în contextul includerii istorice a energiei nucleare în acordul Conferinţei ONU privind Schimbările Climatice (COP28) de la Dubai din 2023.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, evenimentul va oferi şefilor de stat şi de guvern participanţi ocazia de a-şi împărtăşi viziunea cu privire la rolul-cheie al energiei nucleare în atingerea neutralităţii climatice, securităţii energetice şi dezvoltării economice. În cadrul summitului, liderii vor adopta o declaraţie, prin care se reafirmă angajamentul ferm pentru susţinerea energiei nucleare ca parte a procesului global de limitare a schimbărilor climatice şi pentru crearea de condiţii favorabile sectorului nuclear prin promovarea inovaţiei tehnologice, educarea forţei de muncă şi mai ales lărgirea accesului la finanţare publică şi privată pentru energia nucleară.

Articole recente

India și Rusia stabilesc un obiectiv comercial de 100 miliarde de dolari, respingând presiunile SUA

India și Rusia intenționează să-și crească comerțul anual la 100 de miliarde de dolari în…

2 ore ago

SUA cere companiei Orsted să oprească lucrările la proiectul eolian offshore din largul coastei Rhode Island, care era finalizat în proporție de 80%

Vineri, guvernul federal al SUA a ordonat oprirea tuturor lucrărilor de construcție la un parc…

3 ore ago

Trump intenționează să pună la dispoziție plutoniul din perioada Războiului Rece pentru energia nucleară (Reuters)

Administrația Trump intenționează să pună la dispoziția companiilor energetice americane aproximativ 20 de tone de…

3 ore ago

Indicele Dow crește cu peste 800 de puncte și înregistrează un record la închidere, pe fondul discursului lui Powell 

Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat vineri un nivel record, după ce președintele Rezervei…

3 ore ago

Donald Trump îl nominalizează pe Sergio Gor ambasador al SUA în India

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat nominalizarea lui Sergio Gor în funcția…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More