Energie

Burduja, Ministerul Energiei: Acest succes istoric al listării Hidroelectrica arată că a fost o opțiune corectă, care a depășit orice așteptări; acesta este drumul de urmat și pentru alte companii din portofoliul ministerului

IPO-ul Hidroelectrica reprezinta un succes istoric, arata un comunicat transmis de Ministerul Energiei.

Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, a transmis: „Vorbim de un eveniment așteptat de peste zece de ani și despre cea mai mare listare din istoria Bursei de Valori București și din istoria regională recentă a piețelor de capital. Să listezi o companie înseamnă transparență, înseamnă asumare, capitalizare, înseamnă, de fapt, o economie de piață modernă. Acest succes istoric al listării Hidroelectrica arată că a fost o opțiune corectă, care a depășit orice așteptări. Sunt liberal și acesta este drumul de urmat și pentru alte companii din portofoliul ministerului pe care îl conduc”.

Prețul Final în oferta Hidroelectrica a fost stabilit la 104 RON per acțiune, arată un anunț transmis Bursei de Valori București.

  •  Investitorii de retail au avut dreptul la un discount de 3% din Prețul de Ofertă pentru acele ordine de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale Perioadei de Ofertă. Prețul final de ofertă cu discount pentru acțiunile subscrise în aceste condiții este de 100,88 RON pe Acțiune Oferită.
  •   Oferta, incluzând acțiunile suplimentare supra-alocate în scop de stabilizare, constă în 89.708.177 acțiuni, ce reprezintă 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica și întreaga participație a Fondului în Societate.
  •   Oferta a fost suprasubscrisă de mai multe ori la Prețul de Ofertă, cererea fiind ridicată atât din partea investitorilor de la nivel global, cât și din partea investitorilor din România. Alocarea Acțiunilor Oferite a avut loc astăzi, pe 5 iulie 2023. Societatea și Acționarul Vânzător au decis să realoce acțiuni din tranșa investitorilor instituționali către tranșa investitorilor retail, iar ca urmare investitorilor instituționali le-au fost alocate 71.766.542 acțiuni și investitorilor de retail le-au fost alocate 17.941.635 acțiuni, reprezentând 80%, și, respectiv, 20% din numărul total de acțiuni vândute (incluzând acțiunile suplimentare supra-alocate în scop de stabilizare). Factorul de alocare pro rata calculat pentru tranșa investitorilor de retail este de 0,3209762650.

Adica, investitorii de retail primesc 32 de actiuni la 100 subscrise.

  • Investitorii Principali (așa cum sunt definiți în Prospect) au achiziționat în total echivalentul a 2,24 miliarde de RON în acțiuni la Prețul de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.
  •  Decontarea va avea loc pe data de 10 iulie 2023. Admiterea și începerea tranzacționării pe BVB sub simbolul “H2O” va avea loc pe data 12 iulie 2023.
  •   Imediat după Admitere, acțiunile Societății vor fi incluse în indicele BET al BVB.
  •  Acționarul Vânzător a acordat Coordonatorilor Globali Comuni o opțiune de supra-alocare, constând în 11.701.067 acțiuni, respectiv 15% din Acțiunile Oferite, ce poate fi exercitată integral sau parțial în termen de 30 de zile calendaristice de la Admitere.
  •   Societatea și Fondul sunt supuși unei interdicții de înstrăinare a acțiunilor Societății pentru o perioadă ce a început pe 22 iunie 2023 și se încheie după 180 zile de la data Admiterii, iar acționarul majoritar al Societății este supus unei interdicții de înstrăinare a acțiunilor Societății pentru o perioadă ce a început pe 22 iunie 2023 și se încheie după 12 luni de la data Admiterii, cu excepția cazului în care se aplică anumite excepții prevăzute în Prospect.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

o oră ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

o oră ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More