Ordinul de aprobare a schemei Contractelor pentru Diferență a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta prevede dezvoltarea a 1000 MW de capacitate eoliană onshore și 500 MW solar.
Vezi Monitorul Oficial Partea I nr 762_240805_210228
Următorul pas va fi să emitem ordinul privind aprobarea regulilor de licitație, unde vor fi incluse atât condițiile de participare, cât și prețurile maxime de exercitare, anunţă ministrul energiei Sebastian Burduja.
Acesta a scris: “Mecanismul de sprijin financiar, finanțat de România prin Fondul pentru Modernizare, o premieră la nivel european, este un instrument esențial pentru tranziția verde a României și modernizarea sistemului energetic național. Este și jalon în cadrul PNRR. De la începutul mandatului meu, am fost hotărât să valorificăm aceste oportunități, să lansăm programe și scheme de ajutor de stat, să finanțăm investițiile atât de necesare pentru sectorul energetic. Prin eforturile noastre actuale, România poate deveni principalul actor energetic din regiune.
Deviza mandatului meu rămâne: investiții, investiții, investiții. În aceste luni de mandat la Ministerul Energiei, valoarea totală a investițiilor finanțate pentru sistemul energetic prin Fondul pentru Modernizare și PNRR a depășit 25 de miliarde de euro”.
Schema de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență stabilește modul în care se va acorda ajutorul de stat prin intermediul contractelor pentru diferență (contracte CfD), în baza Deciziei de autorizare a ajutorului de stat de către Comisia
Europeană C(2024)1.596 final din 6.03.2024, denumită în continuare Decizia de autorizare, în baza Comunicării Comisiei (2023/C 101/03) — Cadrul temporar de criză și de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, secțiunea 2.5, punctul 2.5.2 — Ajutoare de exploatare pentru accelerarea implementării energiei regenerabile și pentru stocarea energiei.
Schema de ajutor de stat are ca obiectiv încheierea de contracte CfD până la data de 31 decembrie 2025 pentru proiecte cu o capacitate totală de 5.000 MW, care utilizează tehnologii eligibile de producere a energiei solare fotovoltaice și
eoliene onshore.
Față de aplicația României, prin care s-a depus documentația necesară în vederea autorizării schemei de ajutor de stat în raport cu care a fost emisă Decizia de autorizare, au fost ajustate capacitatea totală a fiecărei licitații și prețul maxim
de exercitare pentru prima licitație, elemente ce au făcut obiectul informării Consiliului Concurenței și a Comisiei Europene prin Adresa nr. 4.912/SIB din 11.07.2024. Astfel, a fost redusă capacitatea scoasă la prima licitație pentru producerea de energie electrică din surse solare fotovoltaice de la 1.000 MW la
500 MW, urmând ca 500 MW să fie raportați la a doua licitație, fără a fi afectată capacitatea totală a schemei de 5.000 MW.
Ajutorul de exploatare acordat prin intermediul contractelor CfD atribuite în cadrul acestei scheme CfD se acordă pe baza și în funcție de rezultatul unor proceduri de
ofertare competitive clare și transparente, denumite licitații CfD, destinate investițiilor în proiecte care utilizează tehnologii eligibile de producere a energiei solare fotovoltaice și eoliene onshore și care au o capacitate instalată mai mare sau egală cu 5 MW.
Ajutorul de exploatare acordat prin intermediul contractelor CfD atribuite în cadrul prezentei scheme CfD se realizează prin respectarea Deciziei COM C(2024)1.596
final, cu ajustările de capacitate menționate la alin. (3), și a prețului maxim de exercitare pentru prima licitație.
Punerea în aplicare a acestei scheme CfD contribuie la:
a) îndeplinirea țintelor de reducere a emisiilor de carbon generate în atmosferă de sectorul energetic prin înlocuirea unei părți din cantitatea de combustibili fosili consumată anual, respectiv cărbune și gaze naturale;
b) realizarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive în cadrul unei dezvoltări durabile, care se bazează, printre altele, pe un nivel ridicat de protecție și pe îmbunătățirea calității
mediului;
c) îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene în ceea ce privește producerea de energie din surse regenerabile prevăzute în Directiva (UE) 2018/2.001 a Parlamentului European și a Consiliului privind promovarea utilizării energiei
din surse regenerabile;
d) îndeplinirea obiectivelor Planului național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021—2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2021 privind ponderea globală a energiei din surse regenerabile în consumul final brut
de energie;
e) creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile, ceea ce va contribui la realizarea obiectivelor Pactului ecologic european stabilit prin Comunicarea Comisiei COM(2019)640 final;
f) atingerea obiectivului privind neutralitatea climatică, prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/1.119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de stabilire a cadrului pentru atingerea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1.999 („Legea europeană privind clima”), în ceea ce privește asigurarea, până cel târziu în 2050, a unui echilibru la nivelul Uniunii între emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care sunt reglementate în temeiul dreptului Uniunii, astfel încât să se ajungă la zero emisii
nete până la această dată;
g) creșterea ponderii energiei regenerabile în consumul total de energie primară.
Contractele CfD din cadrul acestei scheme CfD se încheie pentru proiecte care utilizează tehnologii eligibile de producere a energiei eoliene onshore și
solare fotovoltaice, după cum urmează:
a) 1.500 MW de capacitate instalată, din care 1.000 MW de capacitate instalată pentru producția de energie electrică din surse eoliene onshore și 500 MW de capacitate instalată pentru producerea de energie electrică din surse solare fotovoltaice, ca urmare a unei prime licitații CfD, cu o procedură de ofertare
separată pentru fiecare tehnologie, care va avea loc până la sfârșitul anului 2024;
b) 3.500 MW de capacitate instalată, din care 1.500 MW de capacitate instalată pentru producția de energie electrică din surse eoliene onshore și 2.000 MW de capacitate instalată pentru producerea de energie electrică din surse solare
fotovoltaice, ca urmare a unei a doua licitații CfD, cu o procedură de ofertare pentru fiecare tehnologie, care va avea loc până la sfârșitul celui de-al treilea trimestru al anului 2025.
Schema CfD se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mari, inclusiv întreprinderilor nou-înființate, constituite în conformitate cu legislația relevantă a statului membru în care sunt înființate, care
au ca activitate principală sau secundară, așa cum este înregistrată în statutul societății, activitatea legată de producția de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: „Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat”, clasa CAEN 3511 — Producția de energie electrică. Instituțiile financiare și de credit nu pot fi beneficiarii direcți ai ajutorului de stat în cadrul acestei scheme CfD, ceea ce înseamnă în mod specific că aceste instituții nu pot fi
entitatea care încheie contractul CfD.